“De ce aș citi o carte scrisă de tine?”

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Am participat recent la un curs de comunicare, etică și integritate, pe durata a patru zile, alături de mai mulți colegi.
În prima zi, ni s-a cerut fiecăruia dintre noi să ne prezentăm și să spunem câteva lucruri despre noi, care ne caracterizează.

Când mi-a venit rândul și am început să îmi țin “pledoaria”, am fost întrerupt relativ repede de colegul din dreapta mea, care a afirmat sarcastic, râzând zgomotos: “Spune-le, mă, că scrii poezii!“, bătând, în același timp, triumfător, cu palma în masa din fața lui.
Tonalitatea și gestica folosite au trădat convingerea lui că m-ar fi pus într-o lumină proastă sau măcar într-o situație stânjenitoare, de parcă ar fi dezvăluit despre mine ceva de care ar fi trebuit să mă rușinez.

“REALITATEA EXISTENTĂ”

Într-una dintre pauze, a ținut morțiș să îmi amintească acest episod (pe care chiar îl uitasem) și a afirmat, la un moment dat, către o colegă:
Lasă-l pe ăsta, că el scrie poezii, e în realitatea lui existentă!

Deși am avut tendința de a bufni în râs, m-am rezumat doar la a-l întreba în ce anume a spus că sunt. Sau unde. Nu a vrut să repete, vizibil stânjenit, eu oferindu-mă, în acel moment, să îi ofer, cu prima ocazie, una dintre cărțile mele de poezii.

S-a înviorat brusc și a replicat, râzând din nou: “De ce aș citi eu o carte de-ale tale? De ce să îți citesc poeziile?

I-am răspuns atunci că ar fi indicat să facă asta pentru a mă cunoaște mult mai bine decât crede el că o face. Și că, de fapt, chiar nu știe nimic despre mine dar, citindu-mi versurile, o va face, pentru că poezia este o parte importantă a ceea ce eu sunt și a modului în care văd lumea. Poezia mă ajută să spun ceea ce este atât de greu de exprimat în cuvinte.

Sau că, tot datorită poeziei, poate, nu mă afectează în niciun fel micile lui răutăți, pentru că poezia îmi cere să văd spațiul în care trăiesc mult mai mult decât ca fiind unul alb-negru.

ARHEOLOG

Și de ce ar ajunge să mă cunoască mult mai bine? Pentru că, pentru mine, a scrie este ca și cum aș fi arheolog, dezvăluind cu atenție secretele propriului meu psihic. În timp ce excavez în pământul experienței și al subconștientului meu, încerc să scot la iveală pepite de limbaj și de sens. I-am mai spus și că, în unele dintre poeziile mele, scrie și despre el, însă nu s-ar recunoaște nici dacă i le-aș pune în față.

Îmi place să simt că, scriind poezie, renunț la sentimentele și cuvintele blocate în mine, care ocupau spațiu mental și emoțional. Scrisul constă, în cea mai mare parte, în exersarea emoțiilor sau „sângerarea”, așa cum afirma Hemingway. Este o cale de evadare din lume, în spațiile tale cele mai ascunse, cuvinte cu semnificații specifice, amestecate pentru a exprima sentimente care sunt esențiale pentru tine, pe care poate nimeni nu le va înțelege vreodată, sau poate că da, dar pentru cel ce le exprimă sunt cele mai apropiate reflecții ale spațiului său personal.

Poezia reprezintă mai mult decât silabe și rime. Poezia este, de fapt, o scriere care exprimă sentimente și idei, cu stil și ritm.

Prin poezie, pot chiar să fiu martor la evenimente cotidiene sau istorice și pot spune o poveste despre ele. Acestea și multe alte motive sunt cele pentru care continui să mă chinui să găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima o imagine, un sentiment sau zgomotul râsului ironic al colegului meu.

De ce să citești o carte de-ale mele?

Pentru a descoperi, poate, o nouă perspectivă asupra unei idei vechi sau pentru a vedea cum pot face eu acrobații cu propriile cuvinte. S-ar putea, chiar, să înveți ceva nou și mișto despre tine sau despre tipa cu părul negru și lung, care își bea acum cafeaua la masa aceea.

Pentru că poezia are acel ceva care leagă oamenii, peste vremuri, peste granițe și dincolo de definit. Pentru că poezia este ceva care îmi vine de la sine. Când scriu poezii, de cele mai multe ori nu le scriu. Știu, sună ciudat pentru tine.

Cuvintele îmi vin adesea în minte ca și cum un anume eveniment s-ar repeta în capul meu la ani distanță de când a avut loc. Primele două versuri ale poeziei, de exemplu, îmi dansează brusc în minte și atunci mă așez, deschid telefonul și scriu orice mi se năzărește, după acele prime două rânduri.

Pentru că, de foarte multe ori, încep să scriu fără să știu despre ce va fi sau cum se va încheia.

Apropo, cărțile mele de poezie pot fi găsite AICI. Citește-mă și descoperă-mă!