De ce cad frunzele, tată?

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Poezie inspirată din frânturi de amintiri din copilăria fetiței mele, care avea obiceiul să îmi pună astfel de întrebări. Singura “minciună” din poezie este adresarea “tată”, fetița adresându-mi-se pe atunci cu “tati”. Acum s-a șmecherit, a crescut și mă strigă “tată” 😁

Dacâ îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.

Dar de ce cad frunzele din pom, tată?
Să fie oare, Toamna, supărată?
De ce-a trimis Vântul să le gonească
Și pomul întreg să îl dezgolească?

Dar de ce sunt frunze atât de multe
Sub toți acei copaci din parc, căzute?
Crezi că tot Vântul le-a împins
Sau fără să vrea, s-au desprins?

De ce-au acum altă culoare,
Să fie, oare, bolnăvioare?
De ce pleacă atât de multe-n zbor,
Crezi că vin altele, în locul lor?

Dar unde pleacă frunzele, tată?
Le-o fi dat voie, Toamna, la joacă?
De ce nu se întorc înapoi,
Nu le-o fi milă de pomii goi?

Poezia se regăsește în volumul CU SUFLETUL ÎN BUZUNAR, disponibil AICI