Fetele mele – Poezie

Poezia “Fetele mele” am scris-o, bineînțeles, pentru cele două fete ale mele, fiica mea Ana Maria și cățelușa noastră beagle, Sasha.

În vârstă de aproape un an jumătate, Sasha este puiul cățelușei unei foste iubite a mea, Tasha, de care am fost foarte, foarte apropiat.

= FETELE MELE =

Când intru seara pe ușă,
De la muncă obosit,
Mă-ntâmpină o cățelușă
Să îmi spună “Bun venit!”

Imediat apoi apare
Și-mi sare-n brațe de îndată,
Și fata mea cea mai mare,
Tot la fel de răsfățată!

Una-i Sasha, alta-i Anutza
Și mă mândresc eu cu ele,
Cu fii-mea și cățelușa,
Ele sunt fetele mele!

Pe lângă această poezie, am mai scris acum ceva timp încă una, numită “Cățelușei mele“. Ambele poezii vor apărea în următorul meu volum de poezii, cu versuri născute din viață. Din viața mea.

Până atunci, poate vrei să citești despre primul meu volum de poezii, “De vorbă cu fata din vis” și despre povestea din spatele apariției lui. CITEȘTE AICI!

Mă găsești și pe FACEBOOK