Ghiță – Povestea unei vieți (fragment)

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Fragment dintr-un roman în lucru, “Ghiță”, care îl va avea drept figură centrală pe bunicul meu matern, viața acestuia și exemplul de bunătate lăsat moștenire generațiilor viitoare.

Orice părere asupra textului prezentat este binevenită.


“- Ghiță, fugi! zise brusc Codina, care nu știu de unde a luat atâta putere să se desprindă din strânsoarea brațelor lui și să intre val-vârtej înapoi în tindă.
Ghiță o zbughise deja prin zăpadă, fugind cât îl țineau picioarele prin omătul pufos care acoperea bătătura, spre gardul din spate, ce dădea în drumul din lateralul casei. Nici nu știa când a ajuns acolo, s-a prins cu mâna de butucul dintre șipci, a împins puternic cu piciorul drept în gard pentru a se înălța și a trece dincolo, dar nu știu cum făcu, că în săritură a făcut o tăietură zdravănă la unul dintre cracii nădragilor.

Ghiță trase o sudalmă printre dinți, se scutură de zăpadă și porni încet, cât mai pe lângă gard, spre capătul ulucilor, în timp ce câinele din curtea lui Matei încă se auzea lătrând și zbătându-se în lanț. Doamne, sperietura soră cu moartea de care avusese parte îl făcea să își simtă picioarele dârdâind de la spaima aceea.

Ajuns în capul gardului, se opri în loc, se propti cu mâna dreaptă de o ulucă și scoase doar capul în afară, să vadă dacă are cale liberă și dacă nu cumva Matei s-o fi întors acasă.

– ‘Tă-te-ar dracii în mormânt, când te-oi întoarce într-o rână pe partea cealaltă, tu erai mă? zise Ghiță, nervos, bătând în același timp sacadat cu palma în dreptul inimii, a ușurare. În fața porții bătăturii lui Matei, era Burcea, clopotarul satului, un ins la vreo 30 de ani, rămas flăcău până în ziua de azi. Locuia încă singur cu mumă-sa, în casa bătrânească de la marginea drumului de care.

Făcea ochi dulci tuturor fetelor bune de măritiș, uneori chiar și celor luate, lăudându-se la toate că el ar face parte din corul bisericii și că, până acum, niciuna nu i-a putut rezista, dar le-a refuzat el, că nu îi erau pe plac.

Văzându-l acolo, Ghiță simți cum îi căzu bucuria în scârbă și cum obrajii încep să îi ardă de furie. Păi ce sperietură a tras el, mai să-i crape inima, unde mai pui că și-a rupt și nădragii și i-a mai și spus acum ceva timp să îi dea Codinei pace.

– Măi Burceo, ‘tu-ți anafura mă-tii, n-am vorbit, mă, eu cu tine, să te potolești? Nici nu apucase să termine a rosti toate vorbele, că l-a și pocnit în față, Burcea căzând ca o balegă, cât era el de vlăjgan. Aici ți-ai găsit, mă, să faci pe hăndrălăul?

Speriat ca lătratul furios al câinelui să nu atragă atenția altora, Ghiță grăbi pasul și intră la el în bătătură, lăsându-l în urmă pe Burcea, prăbușit în zăpadă.

– Unde umblași maică, până acum? Doamne fer’, apără și păzește! Și ce pățiși de arăți în halul ăsta? apucă să întrebe Rada, înainte ca lătratul câinelui Costică să dea de veste că a intrat cineva în bătătură.

– Țață Radă! Țață Radă! striga Burcea cât îl țineau rărunchii, înaintând pe potecuța dintre nămeții de zăpadă.
– Ce-a pățit, iar, ăsta? zise Matei, care se ridică de pe pat și ieși în urma Radei pe prispă, să vadă ce se întâmplă.
Când Burcea ajunse în dreptul prispei, Matei grăi către Rada, să audă numai ea:
– Ia de privește la ăsta, are burtă de vițel sărac!

– Țață Radă, Ghiță m-o pălit! zise Burcea, răsuflând din greu.
– Păli-te-ar Dumnezeu să te pălească, Doamne iartă-mă, că-i zi sfântă! Ce ai, maică, de urli ca nebunul?
Matei începu a râde zgomotos și răspunse în locul Radei:
– Păi cum așa, mă? Apăi tu te temi de-un copchil?
– Apăi, nu mă tem, da’ tot mi-i frică, nea Matei, că are putere ciobănească! răspunse Burcea, încercând să își exemplifice vorbele prin gesturi.
– Păi dacă știai că are așa putere, de ce nu fugiși, maică? Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă, zise Rada, în timp ce îl înghiontea pe Matei, să nu mai râdă.
– Ăsta zici că are mintea în călcâie, Radă, interveni iarăși bărbatul, neputându-se opri din râs. I-o fi înghețat măduva în ciolane și când să fugă și el, s-o terminat pământul, mai spuse omul, făcând un gest de lehamite cu mâna și intrând înapoi în casă.”