Ghiță – Povestea unei vieți

Romanul “Ghiță – Povestea unei vieți“, proiectul meu de suflet, va vedea în curând lumina tiparului. Am alături de mine oameni minunați, care mă ajută să vă livrez vouă, dragi cititori, un produs de calitate. Unul dintre ei este doamna Mariana Kiss, membră a Ligii Scriitorilor din România, care a acceptat să fie unul dintre beta-cititori.
Pentru a vă face și mai curioși, am decis să vă prezint părerea dumneaei.

“Am avut onoarea să citesc un roman document al satului românesc. Spun “document” pentru că au fost zugrăvite scene din al Doilea Război Mondial, pe care foarte puțini dintre noi le știm. Adevăruri povestite de Ghiță, bunicul autorului, care le-a trăit, care le-a văzut și care, scrise cu o măiestrie artistică deosebită, de către dl Silviu Bacuiani, rămân în analele literaturii o mărturie a acelor ani de cumpănă și jale. Am afirmat, la un moment dat, că domnia sa este un scriitor desăvârșit. Nu m-am înșelat.

Citind aceste pagini, am zâmbit, am lăcrimat, m-am transpus, pur și simplu, acolo, în mijlocul acelor evenimente, în acel sat, între acei oameni. Prin limbajul folosit, prin descrierile minunate, autorul creează o atmosferă de neuitat a satului românesc. Personajul principal, Ghiță, este un om simplu, un om care și-a trăit copilăria fără tată. Fiind cel mai mare dintre cei doi frați, a fost, cum se spune, “capul familiei”.

Ghiță se îndrăgostește de vecina lui, căreia îi spunea Codina. O iubire pe care a avut-o în sufletul lui toată viața, indiferent pe unde l-a purtat aceasta. O iubire ideală, o iubire pe care mulți dintre noi am dori să o avem. O iubire neîntinată, a unui om extraordinar, din toate punctele de vedere. La rândul lui, a fost iubit la fel, de draga lui Codina.

Nu pot să trec ușor peste acele momente în care autorul ne descrie atrocitățile făcute de armata rusă, populației românești. Pe unde au trecut, totul a mirosit a batjocura și a moarte. Mi-am amintit ce mi-a povestit mama și mie, din acea perioadă. Relatările sunt trase la indigo. Oribil…

Scriitorul se simte legat sufletește de bunicul lui, care mereu îl învață ceea ce este bine și ce nu, în viziunea lui.

De-a lungul acestei povești, facem cunoștință cu personaje caracteristice satului românesc, cu felul de a trăi și a munci, cu mijloacele lor rudimentare.

În încheiere, nu pot să spun decât “Reverență, maestre!”

Mariana Kiss
Membră în Liga Scriitorilor Români.