Îndărăt…spre involuție
A trecut mai mult de jumătate de secol de la perioada în care am amplasat desfășurarea acțiunii nuvelei mele, “Făt-Frumos din corcoduș“, chiar dacă întâmplările sunt rupte din realitatea zilelor noastre. Te vei întreba, poate, de ce am ales să fac acest lucru și nu am creionat un scenariu contemporan. Ar fi mai multe răspunsuri, unul dintre motivele care a cântărit, însă, destul de mult, este acela că, în ziua de astăzi, parcă nici prost nu îți mai vine să fii, pentru că ai mult prea multă concurență. Astăzi, spre deosebire de acele timpuri, prostia nu mai sare în ochi și nu mai este atât de deranjantă. Din contră, este nu numai acceptată, ci chiar recompensată. Uneori, chiar cerută.
Astăzi, “prostia” care în acele vremuri provoca rumoare, indignare, oprobriul public chiar, este văzută mai mult decât o normalitate, astfel încât am avut nevoie de un mediu în care prostia să poată fi evidentă. Dacă ar fi să punem în balanță toate aceste aspecte și să fim echitabili, nu am evoluat deloc, din contră, cred că am apucat-o în sensul invers, “îndărăt”, spre involuție.
Comandă cartea aici