Întâiul dintre dobitoceni – fragment 2
Fragment dintr-o lucrare în lucru, ce se vrea a fi un pamflet care prezintă situația unor colegi care se confruntă cu un șef intolerant, obraznic și incult, în cadrul poliției comunale din Dobitoacele, județul Cretinești.
Țăruș Marin și colega sa, Amendache Varvara, patrulau pe marginea heleșteului într-o seară plăcută de vară, când au observat o mașină oprită în apropiere. Țăruș i-a făcut semn colegei să se oprească și i-a șoptit, indicând cu capul în direcția mașinii:
— Ăla nu a oprit degeaba acolo, sigur se întâmplă ceva înăuntru, lucrare mare, adăugă el, ridicând din sprâncene.
Amendache l-a ascultat cu atenție, privind încruntată într-acolo, după care i-a făcut un semn cu degetul la gură, să păstreze liniștea, pornind apoi, împreună, cât au putut de încet, spre mașină.
— Uite, se mișcă mașina, lucrare mare, i se adresă Pelé în șoaptă, cu vocea lui dogită, pe când se apropiau.
În momentul în care au ajuns la mașină, au văzut un cuplu care se comporta intim pe bancheta din spate, făcând treburile alea rușinoase, dar ale dracului de frumoase. Oamenii erau atât de prinși în ceea ce făceau, încât nu i-au simțit pe cei doi polițiști până când Amendache nu a început să bată în geam, agitată, strigând:
— Poliția Comunală, ieșiți imediat afară din mașină!
Luați prin surprindere și neașteptându-se la așa ceva, cei doi s-au speriat și au sărit unul într-o parte, unul în cealaltă, făcând eforturi ba pentru a se acoperi cu ceva, ba pentru a-și ascunde chipurile, în timp ce Amendache continua să bată cu palma în geam, tot mai agitată.
— Hai, hai, afară din mașină, Poliția Comunală!
— Lucrare mare cu ăștia, spuse și Pelé, care stătea puțin mai într-o parte și asista.
Sub șocul momentului și nemairealizând probabil, bărbatul din mașină a deschis ușa și a coborât, poziționându-se în fața celor doi în costumul lui Adam și privind bulversat în jurul lui.
— Vaaaaai, țipă Amendache, punându-și mâna la gură și sărind doi sau trei pași înapoi.
— Lucrare mare, bolborosi imediat și Pelé, țintuit locului și neștiind cum să reacționeze.
— Mulțumesc frumos, îi răspunse bărbatul, zâmbindu-i fâstâcit.
— Urcă în mașină! Urcă în mașină! a început Amendache să țipe din nou, întoarsă cu spatele și gesticulând din mâini, în timp ce se mișca de colo colo.
Omul părea tot mai neliniștit și confuz, fără să știe cum să reacționeze, ceea ce a făcut-o pe Amendache să scoată un nou țipăt, când s-a întors și l-a văzut tot acolo.
— Urcă dom’ne în mașină, mai spuse în cele din urmă și Pelé ceva, din același loc și aceeași poziție de mai devreme. De ce ai coborât, lucrare mare cu tine? mai adăugă el, cu vocea lui din fundul butoiului.
— Păi, nu mi-ați cerut să cobor? spuse și omul, privind tot mai confuz.
— Lucrare mare, dom’ne, zise iar Pelé, gesticulând din mâini spre mașină.
— Mulțumesc, repetă omul, la fel de fâstâcit, privind fugar spre partea intimă.
— Urcă în mașină, nu îți mai dau amendă, că e mare, țipa și Amendache, întoarsă iar cu spatele.
— Mulțumesc, zise bărbatul din nou, în timp ce deschidea portiera mașinii pentru a intra.
— Amenda e mare, dom’ne, țipă iar Amendache.
— Lucrare mare, dom’ne, lucrare mare, mai spuse și Pelé, oftând și trecându-și mâna prin păr.
Cartea va fi publicată cel mai devreme în septembrie.
Cărțile mele, publicate până acum, sunt disponibile aici