Întâiul dintre dobitoceni – fragment
Fragment dintr-o lucrare în lucru, ce se vrea a fi un pamflet care prezintă situația unor colegi care se confruntă cu un șef intolerant, obraznic și incult, în cadrul poliției comunale.
— Domnule primar, iată încă o dovadă a faptului că comuna noastră este tărâmul făgăduinței, un loc binecuvântat de Dumnezeu cu prezența mea, același Dumnezeu care v-a luminat mintea să mă numiți șef peste adunătura asta de polițiști comunali…
— Adunătură? se auzi vocea lui Palmescu, de undeva din mijlocul sălii, care îi întrerupse discursul lui Gâsconian Damnatu și provocă râsete celorlalți.
— Da, Palmescule, adunătură, adică care s-au adunat aicea, înaintea domnului primar, răspunse Damnatu, ușor răstit, privind foarte încruntat în direcția de unde se auzise vocea.
— Să continuăm, spuse atunci și primarul, bătând ușor cu palma în masa dinaintea lui. Despre ce dovadă vorbeați, domnule Damnatu? mai adăugă apoi, făcând un semn cu mâna spre el.
Damnatu s-a întors atunci cu fața spre primar, și-a dres vocea, care tot pițigăiată a rămas, în ciuda tuturor sforțărilor, și a continuat, în timp ce își tot aranja cravata roșie de la gât:
— Domnule primar, îmi cer eu scuze, dar după cum v-am mai spus, sunt numai proști aicea. Cu toate acestea, la noi în comună, se petrec miracole, după cum bine vedeți…
— Pe scurt, vă rog, îl întrerupse atunci primarul. La ce miracole faceți referire, domnule Damnatu?
— Păi, ce altceva poate fi, domnule primar, dacă nu miracol? Unde s-a mai pomenit, pe care alt tărâm, ca inteligența să se ia? Adică, să fie contagioasă? răspunse Damnatu, plin de fudulie, indicând cu mâna spre cei doi polițiști pe care primarul a ținut să îi felicite personal pentru modul în care au dus la îndeplinire o sarcină de serviciu.
— Stând zi de zi de ei, domnule primar, mai ceva decât scaiul, continuă Damnatu lingușitor, tot gesticulând din brațe, iată că s-au molipsit de inteligență de la mine!
— Am înțeles, răspunse primarul zâmbind, ridicându-se în picioare și îndreptându-se spre cei doi polițiști, aflați pe primul rând de scaune, pentru a-i felicita și a le strânge mâinile.
— Vă felicit pentru modul profesionist în care ați acționat și ați dus la îndeplinire această sarcină dificilă. Profesionalismul de care ați dat dovadă îmi întărește încrederea în capacitatea tuturor polițiștilor comunali de a face față cu brio oricărei situații, oricât de complexă ar fi aceasta! Sunt mândru de voi, li se adresă edilul, întinzându-le mâna.
— Cu plăcere, domnule primar, interveni imediat Damnatu, chiar când unul dintre polițiști se pregătea să răspundă ceva. Cu toată plăcerea și cu toată inima, sunt de acord să le fie lor oferite felicitările cuvenite mie, poate acest lucru îi va ambiționa mai mult atât pe ei, cât și pe restul, mai adăugă el, cu o atitudine servilă.
— ‘tu-ți tabla de șah a mă-tii, de ciumpalac, murmură Palmescu, de la locul lui, iscând iarăși râsete reținute în jur.
În munca de poliție, experiența și pregătirea șefului sunt vitale pentru succesul echipei. Fără acestea, poate fi dificil să se desfășoare activități eficiente și să se obțină rezultatele dorite.
Este nevoie de un om care să aibă capacitatea de a înțelege și de a ști cum să își motiveze și impulsioneze subordonații, nu de unul care să îi denigreze sau subestimeze cu orice ocazie și în fața oricui, de parcă s-ar afla în competiție cu ei și ar fi nevoit să demonstreze cuiva că el ar fi nu cel mai bun, ci singurul bun.
Exact asta făcea Gâsconian Damnatu, un om căruia șefia i-a luat mințile și i-a murdărit și mai mult caracterul și așa destul de urât.
— Domnule primar, i se adresă Damnatu după un timp, când acesta se pregătea să părăsească sala, înainte să plecați, v-aș ruga să binevoiți să dați atenție unui scurt moment cultural-artistic, autentic dobitocean, mai adăugă el, cu o atitudine ipocrito-lingușitoare, aplecându-se înaintea acestuia.
— Ai adus vreun taraf de lăutari? întrebă primarul zâmbind, privind curios în jurul lui.
— Vai, nu, domnule primar, răspunse Damnatu, agitându-se și aranjându-și din nou cravata roșie de la gât, eu însumi am dat născare unor versuri care să vă încânte urechile cu ocazia acestui moment festiv, încheie el, rânjind tâmp și provocând murmur printre oamenii din spatele lui.
— Serios? Te pomenești că ești și poet și eu nu știam, răspunse primarul, ducându-și mâna la bărbie.
— Domnule primar, înlăuntrul meu se duce o luptă aprigă între poezie și alte științe exacte ale naturii, dacă îmi permiteți, zise iarăși Damnatu, făcând un gest de reverență înaintea acestuia.
— Bine, fie, m-ai făcut curios, îi răspunse imediat. Ia să te aud, mai adăugă, în timp ce lua loc înapoi pe scaun.
Gâsconian Damnatu și-a pregătit vocea de câteva ori, a tușit și a luat o înfățișare serioasă înainte de a începe să grăiască cu o voce pițigăiată și gesturi active ale mâinilor:
O inimă de dobitocean,
Îmi bate în piept, e tot ce am,
Oricărui pion, mereu superior,
Unicul nebun, deasupra tuturor!
V-aș mulțumi, domnule primar,
Dacă m-ați numi, interimar,
În concediu dacă o să plecați,
Sau dacă, poate, demisia vă dați!
Voi sluji de-a pururi comuna,
Îmi voi face treaba, cu mâna,
Ogoarele să i le însămânțez,
Cu al nostru etern, dobitocean crez!
La final, a rămas pentru câteva clipe nemișcat, cu brațul drept întins înainte, buzele țuguiate și ochii închiși.
— Bravo, domnule Damnatu, bravo, spuse primarul, ridicându-se în picioare și aplaudând.
— Cultura dobitoceană e însămânțată în mine, domnule primar, răspunse Damnatu, făcând iarăși o reverență înaintea acestuia.
După ce primarul a părăsit sala, șeful le-a făcut semn oamenilor să rămână pe loc și s-a grăbit să iasă, în urma lui, oprindu-l pe hol.
— Domnule primar, aș avea o propunere la dumneavoastră, pe care nu o puteam exprima acolo, de față cu toți pionii, îi spuse, după ce și-a cerut scuze.
— Ce propunere, domnule Damnatu? întrebă primarul, privindu-l curios.
— Propun să îl devansăm pe polițistul comunal Palmescu Coroian, domnule primar. Este o lichea și nu își face treaba…
— Ce să îi facem? răspunse primarul, încruntându-se a neînțelegere.
— Să îl devansăm, domnule primar, zise Damnatu, indicând cu mâna spre epoleți. Adică, să nu mai fie așa avansat în grad, că nu își justifică deloc existența. E o lichea, mai adaugă el, ridicând din umeri.
Cartea are, până în acest moment, 245 de pagini și va fi publicată cel mai devreme în septembrie.
Cărțile mele, publicate până acum, sunt disponibile aici