Întâlnire cu fata din vis
Nu îmi doream să o văd. Trebuia să o văd. Femeia care îmi furase mințile, după atâția ani în care nicio alta nu mai reușise să îmi pătrundă în inimă atât de adânc și să mă facă să mai simt acei fiori ai dragostei, după ruptura unei căsnicii de aproape 14 ani.
De fapt, ajunsesem să cred că nu mă voi mai îndrăgosti vreodată însă, dacă e să te lovească, atunci te lovește când te astepți cel mai puțin!
FATA DIN VIS
Trebuia să o văd. Era o zi de luni, 18 martie 2019, o știam deja de câteva luni de pe facebook, perioadă în care ne-am apropiat atât de mult și vorbeam atât de des… parcă ne cunoșteam de o viață. Trăiam împreună o iubire ciudată. Frumoasă, dar atât de ciudată! Acea iubire care nu doar te face să simți fluturi în stomac, ci care face pământul să se învârtă. Iubirea împărtășită reciproc, de doi oameni, la nivel molecular, spiritual și spațial.
NELINIȘTI
Simțeam că am întâlnit iubirea vietii, sufletul meu pereche, și nu mai puteam trăi decât alături de ea. Am simțit atâta timp că amândoi simțim la fel și acum ea făcea, parcă, tot posibilul să mă oprească să merg să o văd.
Apăruse deja o schimbare în tot ceea ce noi trăiam, ceva ce îmi strecura teamă și neliniște în vene…Trebuia să o văd… Era a mea? Eram al ei?
Se spune că oamenii îndrăgostiți își pierd mințile și nu mai judecă normal. Ei bine, în ceea ce mă privește, sunt de acord, pentru că în numele iubirii am comis cele mai nebunești fapte din viața mea, fapte de care nu mă credeam în stare. Mai ales la vârsta mea. Pentru o femeie din vis, până la urmă…
Trebuia să o văd, iar încercările ei de a mă împiedica să ajung să fac asta, mă bulversau. Până la urmă, nu ceream prea mult. M-aș fi mulțumit să o văd la geam, de fapt, aș
fi fost fericit să reușesc și numai atât. Eram nebun? Eram îndrăgostit? Eram câte puțin din fiecare? Nu știu, dar știu că eram avid după ea, femeia care ieșise parcă, de nicăieri și îmi dăduse lumea peste cap.
Nu mai trăisem de mult timp așa ceva, sau poate că nu trăisem niciodată cu o atâta intensitate. Nu mă înțelegeam nici eu. De ce a apărut? Era real totul? Chiar exista? De ce era, brusc, atât de înverșunată să mă împiedice să ajung la ea? Și eram atât de fericit când ii transmisesem că nu mai pot și m-am decis să vin… apoi, totul s-a năruit si simțeam dezamăgire… teamă… incertitudine… un mare gol în stomac… de ce încerca să mă oprească?
VIN! VIN LA TINE!
Mă resemnasem și deja se făcuse târziu. Eram întors acasă de la serviciu de vreo 3 ore deja, era aproape ora 18:00 și stăteam iarăși, ca de obicei, de vorbă cu ea, pe facebook.
Și dintr-odată, i-am spus: “Vin. Vin la tine în oras!” Am sărit din duș în haine și din haine în mașină.
Zeci de kilometri cu numele ei în refrenul muzicii date la maximum în boxe, cu inima unui adolescent îndrăgostit si cu imaginea chipului ei înaintea ochilor, tot drumul..
Cu scenarii peste scenarii răscolindu-se în mintea mea… despre cum o voi vedea… unde… dacă… un drum pe care nu îl voi uita niciodată, spre o fată pe care nu o voi uita niciodată…
Tot ce simțeam și trăiam atunci era ceva ce trebuie să experimentezi macar o dată în viață… zburam… pluteam… iubeam…
La intrarea în oraș, am oprit sub o pasarelă și m-am întors pe jos câțiva metri, să fac o poză sub indicatorul cu numele orașului și să i-o trimit ei.
EMOȚII
Deja aveam emoții. Îmi simțeam inima bătând, la propriu. Am tras undeva pe dreapta și simțeam în tot trupul meu tot ceea ce poeții exprimă în poeziile lor dedicate iubirii.
Eram, oare, chiar atât de aproape de ea? Ce face chiar în clipa asta? S-o gândi și ea la mine? Și-o dori, oare, la fel de mult să mă vadă?
Am scris pe GPS un punct de reper transmis de ea și am pornit spre cele mai intense trăiri pe care le-am simțit, în atât de mulți ani…
Cobor din mașină, trag aer în piept și înlocuiesc GPS-ul cu chat-ul facebook, urmărind emoționat indicațiile ei.
Simțeam o moleșeală cum îmi coboară prin picioare… atât de aproape de ea… era deja noapte… trăisem atâtea nopți frumoase cu ea, prin mesaje… mă făcuse să o iubesc… mă cucerise… e noapte și acum, dar parcă cea mai intensă dintre toate…
Întunericul de afară, în contrast cu lumina din camera ei, au desenat la fereastră cea mai frumoasă și angelică siluetă de femeie pe care o văzusem vreodată… revăd cu ochii minții acea imagine atât de dragă inimii mele… o priveam… era conturul unei femei, dar știam că este cea mai frumoasă femeie… frumoasa mea…
“Intră în scara blocului“…un mesaj văzut relativ târziu, care m-a făcut efectiv să o iau la fugă spre scara blocului, speriat că aș fi putut rata șansa să o văd…
ÎNTÂLNIRE CU FATA DIN VIS
Intru. Întuneric. Un loc relativ îngust. Inima imi bătea puternic și nu aveam astâmpăr. Nu am așteptat și am început să urc treptele scărilor. Mașinal. Nu spre undeva anume… ci spre fata din visul meu…
O văd… Nu mai știu restul, până la momentul când mi-a sărit în brațe… o îmbrățișare atât de strânsă, în care efectiv am uitat complet de mine… există… e în brațele mele… e la mine în brațe… e la mine în brațe… e la mine în brațe… e la mine în brațe…
O sărut fugar pe gât… Sau pe umăr… chiar nu mai stiu… încerc să o strâng mai puternic la pieptul meu… zgomotul unei uși deschise… la fel ca ceasul din basmul Cenușăresei, o face să se desprindă din brațele mele și să fugă în sus, pe scări…
Nu vreau s-o pierd… mecanic, am fugit după ea… s-a oprit puțin, ea sus pe trepte, eu jos, la baza lor… habar n-am ce ne-am mai spus atunci… era atât de frumoasă… atât de frumoasă, cu părul ei “ciulufit” și cu papucii din picioare…
Atât de frumoasă… fata din visul meu… din basmul meu… atât de frumoasă…
Drumul de îmtoarcere spre casă a fost momentul care mi-a “declanșat” prima mea poezie, atunci cred că s-a trezit poetul din mine…
Mă credeam a fi un bărbat tare,
Că aș fi matur și echilibrat,
Dar m-am pierdut în brațele tale,
Ca un copil, de mine am uitat…
Au fost minute ce-mi doream
Să le pot transforma în eternitate,
Când lângă pieptul meu simțeam,
La unison, a ta inimă cum bate…
Au fost însă doar clipe efemere,
Și aș fi vrut atunci să îți șoptesc:
“Ai ieșit din toate visele mele,
Iubește-mă, așa cum te iubesc…”