Lecții de viață – Poezie

Viața este un lung șir de începuturi și de sfârșituri. Întâlnim oameni, experiențe, întâmplări de toate felurile care au impact asupra noastră, care ne marchează existența și ne oferă lecții de viață.

Unele dintre ele ne imbogățesc în mod direct, iar altele sunt doar lecții de viața prețioase, deoarece datorita lor suntem nevoiți să accesăm în interiorul nostru resurse de care nu eram constienți, doar ca să le facem față.

Am scris această poezie tocmai cu gândul la aceste aspecte și la faptul că fiecare om care a trecut într-un fel sau altul prin viața noastră, a contribuit mai mult sau mai puțin la clădirea destinului nostru. Lecții de viață am primit de la fiecare dintre ei în parte, a depins doar de noi ce, cum sau cât am vrut să învățăm din ele.

= Lecții de viață =

Voi, prin viața cărora am trecut,
Mai mult sau poate mai puțin,
Nu întâmplător v-am cunoscut
Și mi-ați fost parte din destin…

M-ați învățat unii să iubesc,
Alții mi-ați predat dezamăgirea
Și-am învățat astfel să trăiesc,
Să-mi înțeleg pe pământ menirea…

Am fost mințit și-am fost trădat,
Ca răspuns la ce am oferit,
Am fost folosit și aruncat,
Când nu mai valoram nimic…

Am fost iubit la rândul meu
Și-am întâlnit Oameni în lume,
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru voi, cei câțiva anume…

Au fost lecții ce mi-ați oferit,
Dintre voi toți, fiecare,
Să știu și simt că am trăit,
Această viață trecătoare…

Poezia face parte din volumul “VIAȚA ÎN RIME”, care poate fi comandat AICI