Locuri închiriate în autobuz

Uneori, persoanele în vârstă se comportă ca și cum ar avea dinainte locuri închiriate în mijloacele de transport în comun.

De fapt, stai! Nu m-am exprimat bine! ANUMITE LOCURI am vrut de fapt să spun!

Educația m-a obligat de fiecare dată când am circulat cu STB-ul și am văzut persoane în vârstă, să le cedez locul. Dar totuși, uneori…

ÎNTÂMPLARE DIN URMĂ CU CÂȚIVA ANI

În ziua de azi, mașina este o necesitate. Sau comoditate. Sau ambele.

Aveam așadar mașina în service și eram nevoit să merg la muncă cu STB.-ul.

Ora 05:20 dimineața. Urc în autobuz, care era aproape gol și mă așez pe primul scaun care-mi iese în cale. Priveam pe geam și mă gândeam la ale mele. Nu gagici, probleme.

La prima stație mai urcă trei-patru persoane. În dreptul meu se oprește o “cocoana” care mi-a reținut pentru câteva momente privirea și m-a făcut să îmi aduc și gândurile acasă. Avea cred peste 60 de ani și un păr zburlit, albastru cu mov.

Se uita la mine de sus afișând o mină foarte serioasă. M-am “rușinat” 😄, am zâmbit și mi-am întors privirea spre geam.

Tinere…, grăiește cocoana oprindu-mi instant mintea de la a mai zbura cine știe pe unde.
Nu consideri că ar fi civilizat și de bun simț să te ridici și să îmi oferi locul?

Privesc uluit sprea ea și instinctiv dau o privire de ansamblu prin autobuzul plin de locuri goale.

Nu doamnă, nu consider, având în vedere că aveți locuri căcălău, răspund eu ușor iritat.

Voi, tinerii din ziua de azi nu mai știți ce e ăla respect și bun simț, se rățoiește “cocoana” la mine, atrăgând privirile curioase ale celor câțiva călători matinali. Acesta este locul meu preferat, aici stau în fiecare dimineață când…

Doamnă, o întrerup eu. Dacă îmi spuneți unde plecați în fiecare dimineață așa moțata, vă cedez locul. Că la piață încă nu a deschis! 😀

– Lipsă de educație domne, ce să mai zic

Citește aici mai multe peripeții!