Melancolie de toamnă fără ea
Ieșisem afară, la o scurtă plimbare cu Sasha, cățelușa mea beagle. Vremea era umedă, unii copaci aproape goi, doar câteva frunze rătăcite sau întârziate pe unele dintre ramuri. Din când în când, câte un stol de frunze mai plutea prin văzduh sau altele, pur și simplu cădeau resemnate la sol.
Glasul frunzelor ruginite, adunate parcă la un taifas lângă una dintre bănci, îmi fredona silențios foșnetul pașilor ei din acea toamnă în care era încă a mea. Câțiva porumbei au uitat parcă să mai și zboare, rămânând încremeniți la marginea ierbii chiar și când unul dintre pomii goi din jur a aruncat cu castane spre ei.
Asistam, pierdut printre gânduri, la un spectacol regizat parcă cu minuțiozitate de toamnă, pentru a adânci și mai mult melancolia și visarea din sufletul meu.
Sub unii dintre copacii din parc, vântul reușise să strângă și să împletească un minunat covor multicolor și foșnitor sub lăbuțele Sashei, care alerga fericită pe acolo…
Priveam alte frunze, care parcă se aruncau din copac pentru a le înlocui pe cele împrăștiate de cățelușă din covor. Le priveam și mă întrebam dacă și ele oare, asemeni mie, visează la ceva acum, în plutirea lor spre sol. Sau poate vor să îmi amintească că totul în viață este trecător și în existența oricărei ființe există o toamnă.
O adiere rătăcită probabil din vântul care traversase mai devreme aleea, mi-a adus lângă picior o frunză ruginie, atât de asemănătoare cu aceea pe care am cules-o împreună de pe jos într-o noapte dintr-o altă toamnă. O altă toamnă în care parcă și noi doi eram alți oameni…
O frunză care a rezistat pe masa de sticlă din sufragerie mai mult de un an și care mi s-a fărâmițat în mână în această primă toamnă fără ea…
Un scurt lătrat al Sashei mă trezește pe moment din visare. A fugit spre doi porumbei așezați cuminți pe o bancă și le-a tulburat liniștea. Am plecat după ea și sub greutatea paşilor mei, foşnetul frunzelor uscate acompania parcă fâlfâitul de aripi al porumbeilor care și-au luat zborul din această imensitate de linişte, întreruptă prea brutal de cheful de joacă al Sashei.
Odată cu mine, parcă speriat și el, vântul a luat-o și el la goană, răscolind frunzele de pe alee ca şi cum s-ar fi jucat cu ele…