Muza mea din poezia nesfârșită
Era atât de abătută și tristă,
Adormită cu capul pe o batistă.
Am găsit-o la capătul unui vers
Sub o virgulă așezată invers.
M-am așezat lângă ea gânditor
Și-am mângâiat-o pe creștet ușor.
Era cu o metaforă învelită,
Și-i stătea atât de bine ciufulită!
I-am sărutat atunci ochii adormiți
Care s-au deschis și m-au privit uimiți.
Erau atât de mari, de frumoși și căprui,
M-am fâstâcit și-n abisul lor mă pierdui.
I-am observat apoi un tremur pe buză
Și-o lacrimă ce i s-a scurs pe o frunză.
I-am sărutat chipul, cu fericire îmbătat,
Am luat-o în brațe și de-acolo am plecat.
Era muza mea, atât de dragă inimii,
De care mi-era dor cu rime să o îmbii.
Am regăsit-o acum, la fel de ciufulită,
Frumoasa mea din poezia nesfârșită…
27.10.2021