Niciodată să nu crezi în niciodată
“Niciodată să nu crezi în niciodată”, mi-a rămas ca un motto în viață, urmare a unei întâmplări ďin urmă cu mai mult de zece ani, când…
Am reușit să ieșim de acolo, să o scot din iadul în care singură se băgase până la urmă. Era noapte. O țineam de mână și simțeam încă strânsoarea mâinii ei destul de puternic, acea agățare de mine ca a înecatului de colacul de salvare.
O privesc fugar în timp ce ne deplasăm într-un ritm tot mai alert spre stația de autobuz, dorind poate inconștient să lăsăm cât mai repede și cât mai mult acel loc în urmă. Dacă s-ar putea, pentru totdeauna… O privesc așadar și un gând rătăcit îmi strânge inima ca într-o menghină: “Dar dacă eu nu aș fi venit după ea? Ce oare s-ar fi întâmplat?”
Ne oprim lângă un stâlp din dreptul stației de autobuz. Un stâlp pe care l-am revăzut de multe ori după aceea și mi-a redeschis răni ce le credeam vindecate.
Parcă văd…încă tremurând și cu teama încă întipărită în ochi, se aruncă în brațele mele, își lipește capul de pieptul meu și mă strânge cât poate ea de tare…
“Tati, nu voi uita niciodată ce ai făcut pentru mine!”, mi-a spus atunci cu același tremur în glas.
Am sărutat-o pe creștet și am strâns-o și eu, protector la pieptul meu, mângâind-o în același timp pe cap. Era femeia pe care o iubeam, era soția mea, era mama copiilor mei…era normal tot ce făcusem și nimic nu ar fi fost prea mult…asta am gândit atunci.
Și am crezut ce îmi spusese…
DUPĂ MAI PUȚIN DE DOI ANI…
Stăteam trântit în scaunul din fața calculatorului, cu gândurile vraiște și privind fix într-un punct din tocul ușii de la dornitor. În interiorul meu se rostogoleau valuri de neputință, neînțelegere, neacceptare…
“Știu că m-ai iubit mult și că ai făcut foarte multe pentru mine. Și eu ce vrei sa îți fac?”, sunt vorbele ei, de pe hol, care m-au readus probabil la înțelegerea realității pe care refuzam să cred că o trăiesc.
Știu că am ridicat privirea atunci și m-am uitat fix în ochii ei. Mi-a rămas impregnată pentru totdeauna în minte acea imagine, poziția corpului ei, chiar și micul și nesemnificativul gest de mișcare scurtă a mâinii stângi.
Am înghițit în sec imediat ce fiorul rece a terminat de traversat întregu-mi trup.
Am tăcut. Știu că am tăcut, am lăsat capul în jos și încercam să opresc ecourile repetate din mintea mea….”Știu că m-ai iubit mult și că ai făcut foarte multe pentru mine. Și eu ce vrei să îți fac…și eu ce vrei să-ți fac…știu că m-ai iubit mult…știu…și eu ce vrei să-ți fac…ce vrei să-ți fac…”
