Poezie – Alei întunecate

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.


Umblam singur pe aleile întunecate
Ale unui cimitir plin cu vise deșarte,
Tot pe acolo, se odihneau, în tăcere,
Amintiri trecute și doruri ale mele.

Mă opream să le citesc povestea pe cruce,
Când mi s-au născut, aminte a-mi aduce.
Număram pe degete cât timp au trăit,
Plângeam sau zâmbeam, eram trist sau obosit.

Venise și Timpul acolo, la un moment dat,
Nu a stat de vorbă, doar m-a privit și a oftat.
Atunci, ca într-un al ironiei vieții joc,
A fost pentru prima dată când a stat în loc.

Lângă el, m-am simțit, parcă, și eu încremenit,
Am înțeles că-i târziu și nu pot face nimic.
M-am ridicat, am lăsat o lacrimă și am plecat.
Timpului, iar, în urmă, tot ce am avut i-am lăsat.

Află AICI despre volumele mele de poezii publicate