Poezie – Crăciunul fără tine

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.


Poate că timp nu mi-am făcut
Niciodată să îți mulțumesc,
Pentru ce mi-ai fost în trecut,
Pentru-amintirile ce iubesc…

Poate că amândoi cândva am crezut
Că niciodat’ nu se va termina,
Că ne vom rămâne ca la început
Eu mereu al tău, tu mereu a mea…

Este ceva parcă în aer acum
Care simt că mă înnebunește,
Va fi primul an în care Moș Crăciun
Împreună nu ne mai găsește…

Vei fi poate în alte brațe de Crăciun
Dar cântecele îți vor aminti de noi,
Vei simți amintirile cum se depun
Ca o ninsoare ce te cheamă înapoi…

Sunt atât de singur când este frig,
Parcă nu mai pot vorbi sau respira,
Închid ochii și disperat te strig,
Vine Crăciunul și nu mai ești a mea!

Crăciun fericit, oriunde te-ai afla,
Să ningă cu iubire peste tine,
Poate vei găsi sub brad amintirea mea
Și te vei mai gândi puțin la mine…

Deși nu-mi vei fi alături în Ajun,
Îmi vor fi aproape amintirile cu noi,
Crăciun fericit iubito, rămas bun,
La mulți ani pentru 2022!


Citește aici despre cele șase volume de poezii publicate până acum.