Poezie – De vorbă cu moartea

Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.

---

– De ce ești, moarte, așa urâtă,
Atât de hidoasă și de slută?
De ce ne iei chiar pe toți la rând
Și lași amintirea-n urmă, plângând?

De ce ai coasa aceea ascuțită
Și ești în manta neagră acoperită?
Sau spune-mi măcar unde ne duci,
Prin ce coclauri, singuri, ne-arunci?

Spune-mi, atunci când te-ai născut,
Din ce tenebre-ai coborât?
Mai spune-mi dacă vreodată ai plâns
Sau ce vânt, moarte, în lume te-a adus?

Mai spune-mi dacă este chiar așa,
Că tu doar cu lacrimi îți stingi setea?
Spune-mi acum, moarte, tu nu mori?
Nu ai obosit numai să dori?

– Dar tu, efemerule, nu ai obosit,
De atâta răutate și de mințit?
Poate nu sunt urâtă și n-am nici coasă,
Poate sunt numai a ta tristă pedeapsă!

Sau numai o consecință poate că eu sunt,
A acțiunilor tale, trăind pe pământ!
De ce, omule, întotdeauna te grăbești
Să dai vina pe alții, atunci când tu greșești?

Eu poate vin la final, veșnic să-nchid gura,
Dar numai tu, omule, ai inventat ura!
Poate că da, sunt urâtă și nemiloasă,
Dar tu, omule, mi-ai pus în mână o coasă!

08.05.2022

Află AICI despre volumele mele de poezii publicate