Poezie – Desculț prin ploaie
Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană
Poezie inspirată de amintirea unei zile ploioase și de imaginea ei venind spre mine, parcă printre picăturile acelei ploi ce încercase într-un fel să ne oprească în a ne vedea în acea zi.
Unele lucruri sunt pentru totdeauna și unele clipe nu mor niciodată.
Am alergat desculț prin ploaie,
Mi s-a părut c-afară te-am auzit,
Curgeau picăturile șiroaie,
Am alergat în zadar, nu te-am găsit…
Erau doar pomii dezgoliți de frunze,
Care se tot aplecau resemnați
Și vântul ce parcă de ploaie fuge,
Acolo unde norii-s adunați…
Și în fuga lui spre nori, prin ploaie,
A luat și-un stol de frunze după el,
Dintr-un plop bătrân ce se îndoaie
Înaintea Toamnei, ca un cavaler…
Le-am petrecut tăcut cu privirea,
Prin ploaia ce plângea peste mine,
Și totu-n jurul meu parcă părea
Că mi te caută, tot pe tine…
E liniște acum și nu mai plouă,
Chiar și vântul printre nori cred c-a ajuns,
Doar frunze ruginii mai continuă,
Să cadă din al plopului ram de sus…
©️18.10.2021
Poezia se regăsește în volumul CU SUFLETUL ÎN BUZUNAR, disponibil AICI