Poezie – Durere de toamnă
Peste frunze Toamna a lăcrimat
Și-au lăsat pomii capul în jos,
Când te-a căutat dar nu te-a aflat,
Chiar și vântul a fost furios…
Norii, de rușine s-au împrăștiat,
Ceața în calea ei atunci s-a așternut,
Să nu i se vadă chipul întristat
Și stropii de ploaie ce din ochi i-au căzut…
S-a decolorat de durere Toamna
Că te-a strigat și nu i-ai răspuns,
Mi-e teamă acum să n-o prindă Iarna
Atât de dezvelită, pe ascuns…
Căci o lacrimă a ei a devenit brumă
Pe o frunză dintr-un castan căzută,
O recunoaștere târzie și postumă
A iubirii noastre, acum pierdută…
O cioară tot croncăne a pustiu, e seară,
Ca urletul în noapte, de lup însingurat,
E totul cenușiu și-n sufletul meu iară,
Chiar și soarele-n apus pare însângerat…
Poezia se regăsește în volumul CU SUFLETUL ÎN BUZUNAR, disponibil AICI