Poezie – Ecaterina

Aceste versuri le-am scris în ziua de 29 noiembrie 2021, inspirat atât de apropierea zilei de 1 decembrie.

Eroi ca Ecaterina Teodoroiu, prin curajul și jertfa lor, au făcut posibil actul de la 1 decembrie 1918, Unirea. Când sărbătorim Ziua Națională a României, implicit comemorăm și jertfa ei și a camarazilor săi, care au murit în Primul Război Mondial tocmai pentru împlinirea acestui ideal.

“Ecaterina, mamă! Unde îmi ești?”
Se-aude un bocet de bătrână,
Pe câmpia luptei de la Mărășești,
Unde-a învins armia română…

“Venii de-acasă, mamă, de departe,
Să îți aduc merinde și-un cojoc,
E-atâta fum în jur și-atâta moarte,
Răspunde, măicuță, că nu mai pot!

Pe tine te mai am, fătucă dragă,
De când ți-au pierit toți frații, patru,
Blestem tot războiul și a lui plagă,
Nici cerul nu mai este albastru!

Să treacă, maică, să îmi vii acasă,
Că sunt bătrână, nu mai pot duce,
Să te văd, mamă, într-o zi mireasă,
Și apoi pot să ajung sub cruce!”

Damf de praf de pușcă nările-i pișcă,
Cerul nu se vede de-atâta fum,
Din când în când câte-un rănit mai mișcă,
Apar și doi cai slabi, ce trag un tun…

“Ce cauți, maică, aici prin fum și foc,
Cumva feciorul? Zi-i după nume!”
“Îmi caut fătuca, n-o găsesc deloc,
Ecaterina, unde-i anume?”

“A căzut, măicuță, chiar acum un ceas,
La ultima neamțului zvâcnire,
Un glonț în piept a lăsat-o fără glas,
Chiar când ne-ndemna la biruire!

A căzut, măicuță, dar ne-a ridicat
Prin curajul ei, pe toți, din spate,
Ne-am dus val peste ei și am răzbunat
Noi, prin biruință, a ei moarte!”

29.11.2021

Volumele mele de poezii, publicate până acum, sunt disponibile AICI