Poezie – Finalul sorții
Moartea, cred, înseamnă tăcere,
Când liniștea dreptul își cere.
Habar nu am însă cum procedează,
Dacă te smulge sau te-mbrățișează.
Probabil că tăcerea-i apăsătoare
Și liniștea ei uneori te mai doare.
Sau durere nu o mai fi, poate,
Că de-aceea se numește moarte.
Rămân foarte multe semne de întrebare,
Ce e moartea? Pedeapsă sau eliberare?
De ce este pictată în culoarea nopții
Și de ce se spune că e finalul sorții?
Să fie o punte? Sau un punct terminus?
Mai există sau nu, un răsărit după apus?
Să reprezinte moartea numai tăcere,
Sau e doar într-o liniște complăcere?
Moartea, nici măcar nu trebuie strigată,
Vine singură odată. Doar o dată.
De este cineva sau ceva o fi,
Vom ști poate, doar atunci când vom muri.
16.12.2021