Poezie – Inimă de gheață

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.


O femeie rea odată am iubit,
Ce în loc de suflet un ghețar avea,
De care mult prea puternic s-a izbit
Și s-a scufundat dragostea mea…

Navigam încrezător pe apele iubirii,
Nu mă temeam deloc de valuri sau furtuni,
Priveam înainte spre tărâmul fericirii,
Pe o mare albastră, plină de minciuni…

Pe-a dragostei corabie matelot,
Am înfruntat pirații din mintea mea,
Am luptat cu soarta, am înfruntat tot,
Spre inima ei, dragostea îmi plutea…

Când vreun talaz de navă se mai izbea,
Mă luptam cu vântul, mă ridicam mereu,
Ghidat intruna de farul, din mintea mea,
În nimeni nu credeam, la semne eram ateu…

O femeie rea, odată am iubit,
Ce în loc de suflet, un ghețar avea,
De care mult prea puternic s-a izbit
Și s-a scufunfat dragostea mea…