Poezie – La fel ca atunci

Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.


Plouă și astăzi, la fel ca atunci,
Numai că, acum, cu de lacrimi stropi,
Pe care pe obraz tu mi-i arunci
Și în grea neputință mă îngropi…

Sunt goi acum, la fel ca pomii, atunci,
Dar nu de frunze, ci de licăr, ochii mei,
Pe care i-ai lăsat în urma ta, plânși,
Bătuți de toate vitregiile toamnei…

Zâmbești și astăzi, la fel cum zâmbeai atunci,
Dar nu pentru mine, ci doar că nu-ți pasă,
Aruncat în ale deznădejdii spelunci,
Peste sufletul meu, tristețea se lasă…

Ai rămas și acum, la fel ca atunci,
Atât de rece și nepăsătoare,
Și ochii tăi căprui, la fel de adânci,
Doar eu m-am schimbat. Mă plouă și doare……

©️Silviu Bacuiani, 27.05.2022

Descoperă AICI volumele mele de poezii publicate până acum