Poezie – Măriuca
Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.
Un glonte șuieră precum vântul
Și îl lovește în inimă drept,
Căzând din nuc atinge pământul
Pentru ultima dată cu-al său piept.
Un val fierbinte de sânge-i curge
Impregnându-se în același pământ,
Chiar lângă fetița care plânge
Impresionată de-acest legământ.
A mai apucat să strângă-n mână
Cu o ultimă de cuget sforțare,
Un pumn din această grea țărână
A pământului pentru care moare.
Ecoul morții de vânt este purtat
Din vuietul frontului din apropiere,
Țara mai are nevoie de-un soldat,
Libertatea încă un martir mai cere.
De la baza nucului înalt și stufos
Se ridică copila, of, dragă Măriucă,
Văzduhul e cuprins de-un fum înecăcios
Când printre ramurile cele groase se urcă.
“Îmi doresc a face și eu ceva”,
Telefonistului de jos îi strigă,
“Pentru acest pământ și țara mea!”,
Reușind printre ramuri să se-nfigă.
Privea prin binoclu, spre front, în zare,
Fără să știe că scrie o epopee,
Până când a văzut mireasa care
Zâmbindu-i, îi făcea cu mâna din tranșee…
Un glonte șuieră precum vântul
Și o lovește în inimă drept,
Căzând din nuc atinge pământul
Pentru ultima dată cu-al ei piept.
Citește aici despre cele șase volume de poezii publicate până acum.