Poezie – Nucul

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Poezia va fi inclusă în volumul la care lucrez acum, “Cu sufletul în buzunar”. Dacă îți plac versurile, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.

Am călcat, venind de la muncă,
În calea mea, tocmai pe-o nucă.
Stătea ascunsă între frunze uscate,
Și ele, tot din același pom, plecate.

Era un nuc mare, înalt și stufos,
Cu frunze frumoase, căzute pe jos.
I-am privit măreția, profund îngândurat,
Oare câte toamne, în viață, a înfruntat?

Mă găsești și pe facebook

Câte toamne, oare, ramurile i-au dezgolit,
Și el a rămas tot acolo, brav și neclintit?
De câte ori o fi privit nuci și frunze plecând,
Lăsându-l atât de singur, de gol și de flămând?

De câte ori chiar și Toamna o fi tot plecat,
După ce veșmântul și fructele i-a furat?
Câte ierni atât de singur și gol l-or fi prins,
De câte ori, oare, l-or fi înghețat și nins?

Mă găsești și pe instagram

Dar a rămas acolo știind, de prima oară,
Că-ntr-o bună zi, va fi iarăși primăvară!
Și mi-a transmis că se bucură și zâmbește
De fiecare dată când Toamna sosește!

Poezia se regăsește în volumul CU SUFLETUL ÎN BUZUNAR, disponibil AICI