Poezie – Nucul

Poezia va fi inclusă în volumul la care lucrez acum, “Cu sufletul în buzunar”. Dacă îți plac versurile, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.

Am călcat, venind de la muncă,
În calea mea tocmai pe-o nucă.
Stătea ascunsă-ntre frunze uscate,
Și ele tot din același pom plecate.

Era un nuc mare, înalt și stufos,
Cu frunze frumoase, căzute pe jos.
I-am privit măreția, profund îngândurat,
Oare câte toamne în viață a înfruntat?

Mă găsești și pe facebook

Câte toamne oare ramurile i-au dezgolit
Și el a rămas tot acolo, brav și neclintit?
De câte ori o fi privit nuci și frunze plecând,
Lăsându-l atât de singur, de gol și de flămând?

De câte ori chiar și Toamna o fi tot plecat
După ce veșmântul și fructele i-a furat?
Câte ierni atât de singur și gol l-or fi prins,
De câte ori oare l-or fi înghețat și nins?

Mă găsești și pe instagram

Dar a rămas acolo, știind de prima oară,
Că într-o bună zi va fi iarăși primăvară!
Și mi-a transmis că se bucură și zâmbește
De fiecare dată când Toamna sosește!

Citește aici mai mult despre cele cinci volume publicate până acum!