Poezie – O femeie îndrăgostită
Poezia “O femeie îndrăgostită” este compusă din vorbele ei, spuse în anumite momente și care mi-au intrat în suflet pentru totdeauna, devenind o sursă importantă de inspirație pentru versurile unora dintre poeziile mele.
Sunt cuvinte care, spuse la timpul lor, îți ating sufletul.
Pe lângă poezia de față, mai sunt alte câteva care au fost inspirate din ceea ce ea mi-a transmis cu cuvintele ei. Amintesc aici “Mulțumesc că m-ai ales pe mine” și “Când mă gândesc la tine“.
De fapt, poeziile acestea nu sunt nimic altceva decât exact cuvintele ei, transpuse în versuri.
= O FEMEIE ÎNDRĂGOSTITĂ =
Sunt o femeie matură,
Am limite și am principii,
Sunt mereu pe mine sigură,
Dar totuși, e bine să știi…
Aș fi vrut să te cunosc mai demult,
E mereu ceva, ce mă atrage spre tine,
Îmi intri în suflet tot mai mult,
Îți simt lipsa când nu ești cu mine…
Când vine vorba de tine,
Uit de convingeri, uit de toate,
Mă faci să mă simt atât de bine,
Îți simt lipsa când nu ești aproape…
Îmi place cu tine să stau,
Mă gândesc mereu la tine
Și când nu ești, seama îmi dau,
Că fără tine nu mi-e bine…
Îmi intri-n suflet tot mai mult,
Cu fiecare zi ce vine,
Și dacă inima-mi ascult…
Sunt îndrăgostită de tine…
Încă de pe atunci, aceste cuvinte ale ei adresate mie, mi-au adus instantaneu în gând versurile melodiei lui Anne Murray, Just another woman in love.
Pur și simplu, unele lucruri sunt pentru totdeauna…
Poezia face parte din volumul “De vorbă cu fata din vis“, un volum ce cuprinde 92 de poezii născute din tot ceea ce această femeie mi-a dat să simt și să trăiesc.
Poți comanda cartea apăsând pe imaginea de mai jos.
©️Silviu Bacuiani