Poezie – Ochii fetiței mele

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.


O prea neagră noapte, cu multă ceață,
Umbla haotic, spre o dimineață
Senină, precum îi era, cândva, privirea,
Timpuri pentru care luptă cu amintirea…

Zgomotul tăcerii e de nesuportat,
Gânduri împrăștiate peste tot, prin cap,
Viduri care dor în trup se deschid,
Orizonturi, parcă, pe rând se-nchid…

O noapte lungă într-un al vieții tunel,
Prea obosit să mai lupte singur cu el,
Un haos tot mai profund îl înghite
Și-l zvârle-ntr-un neant de oseminte…

Reminiscențe ale clipelor ucise
Îi tot bântuie ce a mai rămas din vise,
Se roagă continuu de sine să se ierte,
Bâjbâie-n beznă după ale ieșirii trepte…

Cade secerat în ale durerii noroaie,
Capul îi vuiește, genunchii i se îndoaie,
O moleșeală caldă în brațe-l cuprinde,
Ridică mâna, voind speranța a prinde…

Atingerea plăcută a unei mâini pe frunte,
Îi ascute iar în piept dorința să mai lupte.
Doi ochi desprinși din bolta înnegurată
Îl trezesc dintr-un coșmar: Te iubesc, tată!

Află AICI despre volumele mele de poezii publicate