Poezie – Pofta lui Ionică
O poezie având în prim plan pe Ionică și Mărioara, personaje care se regăsesc și în volumul “Viața Satului: Oameni și dobitoace. Povești nespuse“, care poate fi găsit AICI.
Ar fi gustat, Ionică, se pare,
Din ale Măriei, calzi sarmale,
Înghițea-n sec, rezemat de gard,
Tot privind-o stând în șorț, pe prag.
Mirosul acela la nări îl gâdila,
Îi mai stătea și bine, pe cap, basmaua,
Simte brusc cum îl ia cu nădușală,
Îi e poftă rău, simte-o moleșeală…
Își trece, oftând apăsat, mâna prin păr,
Simte în ițari un mare neastâmpăr,
O privește mergând, cu oala, spre cuptor,
Înghite iarăși în sec, poftele îl dor…
O conduce iar cu privirea până în celar,
De unde iese pe prispă, în mână c-un ștergar,
Basmaua-i cade rebelă-n spate, desprinsă,
Peste chip îi flutură, din păr, o șuviță…
Bătăile inimii nu-i mai sunt normale,
I-a trecut lui Ionică pofta de sarmale,
Soarele verii apune-n spate, treptat,
El tot în același loc, de gard, rezemat…
18.05.2022
*Mulțumiri prietenei mele, Oana, pentru acceptul de a-i folosi imaginea în “ilustrarea” poeziei mele