Poezie – Poveste de pe front
Versuri inspirate dintr-o întâmplare reală, trăită și povestită de bunicul meu.
În povestirile sale de pe front, tataie îmi spunea că războiul a fost iadul. Că omul este cel mai diabolic demon și că în război ai posibilitatea de a vedea cu ochii tăi cât de mult rău poate face un om unui seamăn de-al său. Că războiul scoate la suprafață natura animalică, însetată de sânge a unui om, care face rău sau ucide doar pentru că simte că poate sau pentru a se hrăni cu durerea, slăbiciunea sau neputința celuilalt. Și în toate acestea, nu făcea referire la confruntările de pe câmpul de luptă, dintre militarii a două armate diferite. Mi-a spus că a fost în iad și s-a întors tocmai pentru că nu s-a lăsat schimbat de tot ceea ce a văzut și a trăit acolo. Și că toate acestea, l-au făcut să înțeleagă că Grădina Edenului este de fapt la el în curte, acasă, alături de Codina, nevasta lui, care îl aștepta. Multe dintre aceste povestiri și învățăminte ale lui le-am strâns între filele romanului “Ghiță – Povestea unei vieți“, pe care te invit să îl descoperi AICI.
Am ajuns, taică, până-n munții Tatra,
Prin ger, prin foame și prin moarte,
Au căzut mulți atunci din Armata a 4-a
Și niciunul din noi, nu mai credea să scape…
Mai primeam o pită sau poate un cojoc,
Prin satele ce am eliberat la slovaci,
Aveam picioare umflate, nu dormeam deloc,
Trebuia să stai mereu, cu deștul pe trăgaci…
Tot pe acolo, parcă ieri era, nepoate,
Mi-am zis că gata, atât mi-a fost, fără pamflet,
Eram cantonați lângă sat și era noapte,
Când am simțit, în ceafă, țeava de pistolet…
Îngrijeam de un cal ce avea piciorul frânt
De cu ziuă, când tot trăgea cu greu afetul,
Auzii în spate râset și-n rusă cuvânt,
Apoi apăsă trăgaciul, clinc, cu degetul…
Așa pieri Ion, cu doar o zi-nainte,
Era crud rusul, taică, mai ales că tot bea,
Eu de Codina mi-am adus atunci aminte
Și de Mărioara… oare le voi mai vedea?
Dar Cel de Sus mâna peste mine își puse,
Nu avui soarta lui Ion, Domnul să-l ierte.
Rusul pe țeavă, atunci, glonte nu avuse,
Dar zilele ce urmau, erau tot incerte…
Dar am avut zile, nepoate, și m-am întors,
Era primăvară când acasă am ajuns,
Cu tălpi bășicate de atâta mers pe jos
Și cu-amintiri multe de la camaradul rus…
©️Silviu Bacuiani, 09.07.2022
Poezia face parte din volumul “Mi-am luat lumea în vers“, disponibil AICI