Poezie – Să iubești o femeie
Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.
Să iubești o femeie este o artă,
La curtea zeilor din Olimp predată,
Să știi cum să o faci să îți rimeze ție,
Să iubești o femeie, este poezie!
Să iubești o femeie e o taină sfântă,
Ce păsările paradisului o cântă,
Dacă știi cum refren să o faci să îți fie,
Să iubești o femeie, este melodie!
Să iubești o femeie este o artă,
Cheia să intri pe-a pasiunii poartă,
De știi cum înlăuntrul ei să privești,
Afli atunci arta, de-a ști să iubești!
@Silviu Bacuiani 2021
Poezia face parte din volumul RĂTĂCIT PRINTRE VERSURI, disponibil AICI