Poezie – Ultima speranță

Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta!


Am plecat încă din vară,
Cu-n sac de speranțe-n spate,
Undeva în altă țară,
Nici nu știi cât de departe…

Mi-am spus că-i ultima speranță,
Că doar el mă poate ajuta,
Că nu am nicio altă șansă,
Ca tu să poți fi din nou a mea…

Am traversat amintirile toate
Și doruri multe m-au tot plouat,
Am înfruntat a remușcării noapte
Și-n lacrimi amare-am înotat…

Mă mai odihneam doar în răstimpuri,
Când chiar simțeam că nu mai pot,
La granița dintre anotimpuri,
Când dorul dădea în clocot…

Când am ajuns, era iarnă deja,
Ningea cu fulgi mari de gheață,
Dar nimeni din jur habar nu avea
Unde-i a Moșului casă…

Un bătrân ce-și sufla nasu-n batistă,
Chiar a râs de mine zgomotos,
Spunând că Moș Crăciun chiar nu există,
C-am bătut drumul fără folos…

M-am așezat abătut pe-o bancă
Și am plâns, recunosc, de ciudă,
Tot mai speram în suflet că încă
Dorința mea o să se-audă…

Stăteam trist în frig, cu chipul plâns,
Nu acceptam că nu-i adevărat,
Când am zărit după pom ascuns,
Moșul cu batista, îngândurat…

A venit la mine și m-a ridicat,
Mi-a spus că știe cât te iubesc,
M-a sărutat pe frunte și a plecat
Fără să mai apuc să-i vorbesc…

27.06.2022

Volumele mele de poezii publicate până acum sunt disponibile AICI