Poezie – Visul lui Ionică

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană


Cu părul lung, pe spate lăsat,
Cu ochi mari și chip îmbujorat,
Deloc înaltă, atât de frumușică,
L-a deochiat într-o zi pe Ionică…

A rămas în drum privind pierdut,
Chiar sufletul și l-ar fi vândut,
S-o aibă în brațe pe înserat,
La poartă ea să îl fi așteptat…

Visa cu ochii deschiși el acum,
Cum pe geamul odăii de la drum,
Sare ea veselă, spre gard alergând,
Unde-o așteaptă, cu inima arzând…

Să o strângă cu aprins foc la al lui piept,
Să o sărute cu dragoste pe creștet,
Să se joace cu mâna în păru-i curs râu
Care i se revarsă-n noapte pân’ la brâu…

Să îi guste a guriței dulceață
Toată noaptea, până în dimineață,
Să își odihnească capul pe al ei dulce sân
Până ce una câte una, stelele apun…

Două căruțe trecând, colbul îl ridică,
Zdrăngănitul lor îl trezește pe Ionică,
Soarele se ascunde după dealul din spate,
Pleacă Ion spre casă, cu gândul dus departe..

Pe cer acum luminează cald blânda lună,
S-a oprit la poarta ei cu sufletu-n mână,
E gata să îl vândă pentru-n dulce păcat,
Să se întâmple acum, exact cum a visat…

23.01.22