Poezii de Paște

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Au trecut și sărbătorile pascale din acest an.

Piatra de la intrarea în mormânt a fost dată la o parte nu pentru a-l lăsa pe Hristos să iasă afară, ci pentru a le îngădui necredincioşilor să se convingă singuriDonald Grey Barnhouse

Bucuria și simplitatea acestor momente, care ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și să apreciem adevăratele valori ale vieții, mi-au inspirat și mie scrierea a cinci poezii.

Mormântul morții

Picături de sânge pe frunte i se preling, Alunecându-i încet de pe chip, în țărână,
Spinii coroanei mai mult inima îi ating,
Când printre buzele uscate, o rugă îngână…

Cete de îngeri privesc de sus, înmărmurite, Durerea ofrandă pe altarul răutății,
Cântul harpei e-nlocuit cu lacrimi tacite,
Pe drumul spre moarte al creatorului vieții…

Aripi de îngeri, nevăzute, aerul brăzdează,
Nu înțeleg de ce oare nu primesc doar un cuvânt,
Sub ochii lor, povara crucii Îl îngenunchează, Pe Via Dolorosa, drumul spre-al morții mormânt…

Ziua în care moartea a murit
Pe cine căutați, în valea umbrei morții,
Și de ce vă sunt ochii, de durere, umeziți?
Mergeți acasă, să vă bucurați cu toții,
Și să spuneți vestea, celor pe care-i întâlniți!

Priviți aici, în spate, este gol mormântul,
Nu vă înspăimântați! Domnul a înviat!
S-au împlinit scripturile și legământul,
Peste păcat și moarte, El a triumfat!

Mergeți voi, degrabă, înapoi în cetate,
Mergeți și spuneți lumii că pe Golgota, de fapt,
A murit a copiilor Domnului moarte,
Acolo unde păcatul a fost crucificat!

De lumină mergeți și cu toți vă bucurați,
Moartea a murit, priviți aici, mormântul e gol!
Trăiți în lumină și nu-l mai crucificați,
Trupul vă e țărână, sufletul, nemuritor!

Strigătul durerii
Au plâns îngerii în această zi,
Cu lacrimi ude de flăcări din cer,
Însuși Dumnezeu și-a întors ochii,
Nemaiputând să privească spre El…

Strigătul durerii-n ceruri s-a auzit,
Un înger a sfâșiat perdeaua din templu,
– Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
Peste Golgota, orizontul era negru…

Soarele să mai lumineze scena a refuzat,
Unde se stingea, de fapt, a lumii lumină,
Pâlpâind în întuneric pe lemnul crucii spălat
Cu sângele Lui, de a păcatului vină…

Martorii
Un înger a-ndepărtat piatra de la mormânt
Să poată a lumii Lumină afară ieși,
Soldații s-au prăbușit cu chipul în pământ,
Nefiind capabili ca în ochi, Viața a privi!

Când soarele sus pe cer luna înlocuia,
Tremurând pe pământ, cu fața în țărână,
În fața unui mormânt gol din care ieșea
Cel care acolo nu putea să rămână!

Martori ai unui miracol ce lumea a schimbat,
Orbiți de-adevăr, în a inimii beznă grea,
Doi centurioni romani cei dintâi au asistat,
A-nviat Isus și-n curând lumea va afla!

De aș fi fost eu în locul Tău
De aș fi fost eu în locul Tău pe cruce,
Nu aș fi suportat trei zile în grea umilință,
Nici durerea toată n-aș fi putut duce,
Aș fi arătat a firii umane neputință!

De aș fi fost eu în locul Tău pe cruce,
Nu aș fi suportat să fiu batjocorit,
Nu acceptam ca în mine să se-arunce,
Să fiu scuipat și cu ocară, murdărit!

De aș fi fost eu în locul Tău pe cruce,
N-aș fi suportat atâta nedreptate,
Sau ca trupu-mi atârnat să se usuce,
Nu mi-ar fi păsat de ale lor păcate!

De aș fi fost, Doamne, eu în locul Tău pe cruce,
De fapt, acolo, nicicând n-aș fi ajuns!
Sau aș fi coborât, aminte a le aduce,
Cine sunt eu. Dar sunt om, Tu ești Isus!


Cărțile mele publicate până acum pot fi găsite AICI

Mă găsești și pe FACEBOOK

Credit foto Cătălin Simion