Să nu-i spuneți lui Eminescu!

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

De-a lungul timpului, m-a tot revoltat tendința societății în care trăim, de a modifica “valorile” după care ne ghidăm în viață sau “valorile” pe baza cărora am putea măcar spera, să spunem, la o promovare sau la o funcție într-un eșalon superior. M-a tot revoltat tendința de a ți se cere, parcă, să fii prost, să nu gândești și doar să fii obedient. Unui prost, de cele mai multe ori. Toate acestea, măcar pentru privilegiul de a-ți fi bine.

Am crezut, la fel, mult timp, că toate acestea ar fi, în general, atribute ale instituțiilor publice din România.

Ei bine, se pare că și “valoarea” care stă la baza culturii românești, s-a modificat.

Scriam recent într-o poezie, pe care o poți citi aici, că “Eminescu ar părăsi aleile din Bellu,/ Ar implora necontenit in versuri calde Cerul,/ Sau Luceafărului n-ar obosi să i se-nchine,/ Numai de-ar ști, că există o femeie ca tine…/. Doamne, ce fraier sunt!

Păi, dacă ar ști Eminescu cărei poezii i-a fost acordat Premiul Național de Poezie care îi poartă numele, nu i-ar mai sta lui gândul la frumusețea femeii care mi-a inspirat mie versurile de mai sus, nici Cerului nu ar mai sta să se roage sau Luceafărului să i se închine, ci cred că ar zgârma țărâna cu mâinile, să iasă din mormânt și să fugă undeva, nu știu unde, să își dea foc și să nu îi mai rămână nici cenușa pe aceste meleaguri!

Și când mă gândesc că versurile poeziilor mele din volumul “Zeița Pasiunii – Când cuvintele fac dragoste”( care poate fi găsit AICI), care învăluie senzualitatea în metafore menite să explice dorința sădită de o femeie într-un bărbat, nu conțin absolut deloc referiri vulgare sau obscene, au mai fost, totuși, descrise de către unele cititoare ca fiind “îndrăznețe” sau “erotice”…

Nu vreau să fiu înțeles greșit. Nu am nimic cu nimeni și oricine poate scrie ce și despre orice simte sau își dorește. De aici și până la a oferi o distincție care poartă numele marelui nostru poet, unei poezii care (doar după părerea mea și după cum am scris într-un articol precedent) pare a fi scrisă de un șobolan beat cu coada înmuiată în cerneală, e cale atât de lungă… că mii de ani i-ar trebui, minții mele să ajungă. Să înțeleagă.