“Tălpi-Opărite – un roman zguduitor”
Am avut plăcerea și fericirea ca două dintre doamnele pe care le apreciez și le respect cel mai mult, prof. Cristina Olteanu și scriitoarea Marina Costa, să fie semnatarele prefeței, respectiv postfeței, celui mai recent roman al meu, “Tălpi-Opărite”. Încerc acum, prin acest articol, să vă introduc în lumea creionată de mine între copertele cărții și să vă prezint aceeași lume, însă văzută prin ochii Cristinei, așa cum apare în prefață.
Structurată în 56 de capitole, cu epilog, lucrarea de față, intitulată sugestiv „Tălpi-Opărite”, a fost precedată, după cum autorul însuși mărturisește, de nuvela „Făt-Frumos din corcoduș”.
Odată cu acest roman, ne întoarcem la perioada anilor `50, la „obsedantul deceniu” (Marin Preda), un deceniu plin de abuzuri și de orori. „Tălpi-Opărite” prezintă sentimentele de groază din vremea colectivizării, resimțite de oamenii din Bălănoaia, „răbdătorul sat de pe malul Dunării”. Perspectiva narativă este una extradiegetică, evenimentele fiind relatate la persoana a III-a. Naratorul este omniscient, privind întâmplările din afară.
„Tălpi-Opărite” poate fi considerat un roman complex: roman politic, roman creștin, roman liric (sentimental), roman al familiei și roman monografic.
Silviu Bacuiani zugrăvește lumea satului în perioada colectivizării forțate, o mișcare violentă, un proces traumatizant, care a dus, într-un mod agresiv și nemilos, la distrugerea țăranului român. Cei care se opuneau erau supuși la chinuri fizice violente, aruncați în temnițe ori chiar uciși. Un roman zguduitor, în al cărui univers, odată intrat, te va îmbrățișa un profund sentiment de compasiune, căci însuși cuvântul plânge de durere.
Îl socotesc a fi un roman creștin prin bogăția trimiterilor biblice, care ne țin într-un dialog continuu și strâns cu Dumnezeu: „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”.
Nelipsită de metafore, scriitura lui Bacuiani este una plină de lirism. Având un fel al povestirii plăcut, autorul își îmbracă romanul într-o ținută lirică, împodobindu-l adesea cu cele mai prețioase bijuterii, care își propun să te captiveze până la fascinație: „În depărtare, biserica îi părea femeii a fi la țărmul unui cer, scăldată în valurile portocalii ale soarelui în apus”;„Între timp, părea că vântul a trimis de veste lunii să aprindă stelele deasupra lor […]”. Multe dintre scenele întâlnite în acest roman te vor trimite pe tărâmul poeticesc al prozatorului-poet, mai exact la volumele sale de versuri, „Cu sufletul în buzunar” ori „Zeița pasiunii”. Cuplul erotic Iancu-Ioana ne amintește de versurile pline de senzualitate care îmbracă „Zeița”. Surprinzându-i de multe ori în jocul iubirii, natura însăși se implică afectiv la trăirea poveștii lor de dragoste. Iubirea bacuiană este o necesitate: „omul […] se naște cu nevoia de a iubi și a fi iubit”.
Potrivit lui Christopher Lasch, „familia reprezintă raiul într-o lume nemiloasă”. Valorificată puternic în literatură, tema familiei se regăsește și în „Tălpi-Opărite”, ea fiind cea care a avut de suferit de pe urma represiunii comuniste.
Romanul lui Bacuiani are și un caracter monografic, oamenii din satul Bălănoaia respectau cu sfințenie tradițiile și obiceiurile strămoșești, cum ar fi Ziua de Ignat (Tăierea porcului): „Era zarvă mare în dimineața de Ignat la Iancu în bătătură, unde veniseră și Matei și Sile, împreună cu muierile lor, Stana și Zamfira, să îi dea o mână de ajutor cu privire la cele trebuincioase pentru tăierea porcului și pregătirea preparatelor tradiționale”.
Autorul aduce în scrierea sa un vocabular țărănesc, îndeosebi proverbe, însă pune accent și pe umor. Pentru a stârni râsul, folosește adesea glumele batjocoritoare, ținta glumelor fiind chiar Burcea. Comicul de situație este relevant în capitolul șase. Participând la Sfânta Liturghie și ascultând cuvântarea părintelui Macarie, „Purtați-vă crucea pe care v-a lăsat-o Dumnezeu Tatăl”, dar neînțelegând-o,Burcea, un personaj ridicol, cuprins de zăpăceală, fură crucea din cimitir a răposatului Marin, provăcându-i suferință soției acestuia.
Plin de învățături, cu un puternic caracter moralizator, „Tălpi-Opărite” este un roman ale cărui personaje sunt însuflețite de principii morale ferme. În centrul prozei lui Bacuiani avem țărani munteni, oameni cu plăcerea vorbei cu tâlc, victime ale colectivizării, însă, mai presus de toate, oameni cu iubire de Dumnezeu. În vremurile cele tulburi, doar El le mai poate oferi mângâiere.
În proza bacuiană, personajele masculine sunt cele care dau culoare, însă autorul le prezintă cu admirație atât pe soția lui Matei, Stana, care „și-a iubit și respectat mereu omul, el era lumea ei, a știut să vadă și să aprecieze eforturile pe care le-a făcut toată viața pentru familia și gospodăria lui. Și îi era tare drag să îl îngrijească, avea Matei al nostru pe el, la coasă, niște cămăși albe, impecabile, de-ți era mai mare dragul!”, cât și pe Ioana, văduva lui Marin, cea mereu cu „un zâmbet angelic pe chip”.
Părintele Macarie este un personaj memorabil, un om blând și smerit, delicat, bun și înțelept. Fiind întotdeauna aproape de sufletele credincioșilor, părintele Macarie era divinizat de către aceștia. Oferindu-le sfaturi duhovnicești, îi apropia,astfel, și mai mult de Dumnezeu. Moartea lui i-a zdruncinat pe enoriași, teama strecurându-se iar în inimile lor.
Capitolul întâi se află în raport de simetrie cu cel de-al cincizeci și șaselea. Simetria se realizează prin prezența vântului, simbol al glasului divin. Romanul debutează cu Ioana care își plânge soțul la cimitir, unde vântul „părea a se foi neliniștit printre crengile copacilor”, iar capitolul cincizeci și șase o înfățișează tot pe Ioana, de data aceasta aflată lângă Iancu, însă, același vânt, „ce vagabonda pe ulițe, părea să ascută brice”.
„Tălpi-Opărite”, opera lui Silviu Bacuiani, este, prin urmare, un roman realist, iar frumusețea sa este dată de această îmbinare a epicului cu liricul.
Cartea poate fi comandată de AICI