Toamna mea, povestea mea – Poezie

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Toamna mea, povestea mea… Când am cunoscut-o, în acea toamnă târzie, eram convins că ea este fata din vis. Pe măsură ce ne apropiam și o cunoșteam mai mult, eram iarași, tot mai convins, că trăim și scriem în continuare o poveste. Împreună.

MELANCOLIE

Timpul a trecut peste mii de frunze ce au căzut și s-au așternut în drumul nostru din acea toamnă si până acum. Îmi amintesc încă cât de mult îmi puteau bucura sufletul ochii ei mari si părul ei atât de ciufulit în zori de zi…când ea se bucura de cafea, iar eu de acea imagine imperfectă poate pentru lume, dar atât de perfectă pentru mine…

 

Nu am uitat acea privire a ei, când s-a fâstâcit auzindu-mă cum îi spun că o iubesc…aroma ei…acel prim sărut timid…cum priveam apoi în urma ei cum se îndepartează de mine cu pași repezi și mersul ei de rățușcă…îi stătea atât de frumos în pantalonași scurți…albi…

POVESTEA ÎN VERSURI

În continuare, este prezentată în versuri întreaga poveste, așa cum am văzut-o, simțit-o și trăit-o eu. Până acum, aceasta este cea mai lungă poezie a mea, 13 strofe.

= TOAMNA MEA, POVESTEA MEA =

A fost odată într-o toamnă,
Când în iubire nu mai credeam
Și ai apărut atunci, doamnă,
Să îmi arăți că mă înșelam…

Priveam pierdut la poza ta,
La zâmbetul și ochii tăi
Și nu credeam, că s-ar putea,
Să simt în suflet vâlvătăi…

Inima-mi eu o aveam,
Grav rănită și pansată,
Și pe-atunci nu mai credeam,
C-ar putea fi vindecată!

Eram cu totul cucerit,
De pura ta feminitate,
Te ascultam, eram vrăjit,
Că exiști în realitate…

Și m-am apropiat de tine,
Ți-am pus în palmă inima,
Și am uitat complet de mine,
Aflat total sub vraja ta…

Din toamna aceea te-am purtat,
În suflet și în gândul meu,
Nimic altceva n-a mai contat,
Mi-erai al inimii puseu…

Am suferit și mi-era dor,
Am iubit și am tot iertat,
Simțeam uneori chiar că zbor,
Alteori eram dărâmat…

Aș fi făcut atunci orice,
De dragul tău și pentru tine,
Te-am scris în versuri lirice,
Tu erai totul pentru mine…

Cuprins de patimă și dor,
Veneam întruna după tine,
Pluteam tot drumul parcă-n zbor,
Să te am în brațe la mine…

Îți găseam scuze întruna,
Pentru oricâte îmi greșeai,
Mă-ntorceam întotdeauna,
Credeam că totul meritai…

Te vedeam eu diferită,
O viață te-aș fi așteptat,
Mi te credeam chiar sortită,
Erai fata ce am visat…

Și anotimpuri au trecut,
De la acea toamnă târzie,
Și nu a fost ce am crezut,
Nu a fost așa să îmi fie…

Aș vrea ca minte tu să ții,
Că-n astă viață, niciodată,
Nimeni nu te va mai privi,
Cum te vedeam doar eu odată…