Un gând în loc de autograf

În urmă cu trei zile, am primit un mesaj atipic de la una dintre urmăritoarele paginii mele de facebook. Îmi spunea că tocmai a primit volumul “Cu sufletul în buzunar“, că abia așteaptă să-l răsfoiască și că se regăsește în foarte multe dintre poeziile mele.

Am mulțumit pentru aprecieri și am rămas surprins de următoarea remarcă. Îmi spunea că ziua următoare avea drum prin București și că ar fi încântată dacă mi-ar putea răpi cinci minute pentru a-i lăsa un “autograf” pe carte.

Mi-a mai explicat că una dintre poeziile citite recent, tot pe pagina mea de facebook, i-au dat curajul de a-mi adresa această rugăminte. Este vorba de “Locul în care nu am fost niciodată“, ale cărei versuri i-ar fi răspuns la întrebarea de ce se caută și se regăsește mereu în ceea ce eu scriu.

Am rămas fără reacție pe moment, un sentiment ciudat de uimire amestecat cu o doză de împlinire sufletească. Este un sentiment plăcut să știi sau să ți se spună că prin ceea ce scrii naști ceva în sufletul cuiva. Sau că poezia ta reprezintă acel “loc unde nu am fost niciodată” de care îți este atât de dor în adâncul sufletului.

Am acceptat să îi ofer cele cinci minute în care să îi scriu nu un autograf, ci un gând poate pe carte. Nu îmi place cum sună “autograf”, îmi dă o stare ciudată, sună parcă prea somptuos, prea oficial, prea a “vedetisme”. Iar eu sunt un simplu anonim, un simplu om.