Am fost în ceață

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

I-am arătat prietenei mele Cristina, în această seară, două poezii scrise recent. Când vine vorba de o părere cu privire la scrierile mele, ea este prietena mea de suflet, “criticul” la care apelez de bună voie și silit de împrejurări.

Am mare încredere în ea pentru critica obiectivă și constructivă a exprimării mele în versuri.

Bun. I-am arătat cele două poezii recente și apoi am întrebat : Pe care o păstrez?

– În ce sens? Sunt diferite subiectele, răspunde Cris.
– Pentru că ambele au la bază primele două strofe…
– Am văzut asta. Dar sunt diferite!
– Păi, cred că nu le-aș putea păstra pe amândouă… Sau… 🤔
– Tocmai, lasă-le pe amândouă!

ÎN CEAȚĂ

Hai că te-am bulversat, cititorule! Gata, mă voi face înțeles. În urmă cu câteva zile, într-o seară, după ce am citit un articol despre bătălia de la Călugăreni, m-am apucat să scriu o poezie despre acest eveniment.

Am scris două strofe, m-a lăsat inspirația și am decis să mă culc, hotărât să continui a doua zi. Imediat ce m-am făcut confortabil în pat, mi-a venit cursiv în minte o a treia strofă, care mi-a plăcut foarte mult, dar Ene mi-a șoptit să îmi văd de somn, că o voi scrie dimineață.

A doua zi, oricât m-am chinuit, nu mi-am mai amintit nimic din acea strofă! Am fost foarte dezamăgit de mine însumi și mi-am promis ca pe viitor să nu mai repet greșeala. Dezamăgirea însă a rămas și m-a determinat să renunț la “proiect” cu totul.

Având astfel la bază acele prime două strofe pe care apucasem să le scriu, m-am apucat să continui poezia “diferit”, vorba Cristinei, fără nicio legătură cu Mihai Viteazul, turcii sau bătălia de la Călugăreni.

Și a ieșit această poezie:

Era rece rău în acea dimineață,
Plouase puțin și acum era ceață.
O liniște apăsătoare, ca de mormânt,.
Acoperea în tăcere întregul pământ.

Mult prea rece, simțeai în piele umiditate,
Se amesteca cu ceața, din balta de-aproape.
Tăcerea dintre noi era singura strigătoare,
Ca un bocet ce-l auzi la propria-nmormântare.

La fel de reci eram acum și noi. Și-n ceață.
Simțeam amândoi cum tot ce a fost îngheață.
Într-un final, ceața s-a mai ridicat.
Apoi, te-ai ridicat tu. Și ai plecat.

A rămas tăcerea, dar nu ne mai strigă,
Ca-ntotdeauna, numai timpul câștigă.
O liniște apăsătoare, învăluită-n ceață,
Să nu putem uita vreodată, acea dimineață.

ÎNAPOI LA CĂLUGĂRENI

În cursul acestei zile însă, m-am răzgândit și am decis să încerc să duc la final și proiectul inițial. Am reușit într-un final, luând naștere această poezie:

Era rece rău în acea dimineață,
Plouase puțin și acum era ceață.
O liniște apăsătoare, ca de mormânt,.
Acoperea în tăcere întregul pământ.

Mult prea rece, simțeai în piele umiditate,
Se amesteca cu ceața, din balta de-aproape.
Tăcerea aceasta era singura strigătoare,
Ca un bocet ce-l auzi la propria-nmormântare.

Liniștea e spartă brusc de un strigăt de luptă,
Călăreți din neantul ceței, spre ei se-avântă!
Santinela otomană n-apucă nici să strige,
Sabia valahului se umple cu al său sânge!

O bardă ridicată se distinge în ceața deasă,
Pământul se înroșește, când în jos se lasă!
Sinan e prea departe, Allah deloc nu-i aude,
Numai moartea este aceea, care le răspunde!

Un nechezat de cal văzduhul întretaie,
Barda călărețului zeci de turci tot taie,
Roibul pe picioarele dinapoi se ridică,
Lovituri de moarte, stânga viteazului aplică!

Au trecut Dunărea să jefuiască pământul
Și și-au aflat ei aici, pe vecie mormântul!
“Dușmanul în pământ, nu la noi acasă!”,
Răsună o voce, din ceața cea deasă!

O liniște apăsătoare, ca de mormânt,
Acoperă acum iar, al bătăliei câmp.
Prin perdeaua de ceață, în fruntea la oșteni,
Își face-acum drum Viteazul, spre Călugăreni.

Două poezii total diferite, pornind ambele de la baza primelor două strofe. Vremea rece și ceața au fost martorele a două istorii aparte. De aici și nelămurirea mea adresată Cristinei.

Tu ce părere ai? Lasă-mi un comentariu și spune-mi ce crezi.

Să nu uit ceva important, apropo de Cristina! Pentru că tot vine Crăciunul, recomand din suflet să mergi AICI și să citești, chiar și copiilor, o minunată POVESTE DE CRĂCIUN scrisă de prietena mea. Crede-mă, merită!