Peripeții Zburătoare: Gândurile Acide ale unei Muște în Sanctuarul Absurdului
Într-o dimineață pătrunsă de lumină ștrengărească, soția lui Coroian Palmescu, un personaj notoriu în satira “ÎNTÂIUL DINTRE DOBITOCENI – COMUNA TE VREA PROST“, după spusele tuturor celor care au citit până acum cartea, a descoperit sub perna pufosă jurnalul intim al soțului ei. Cu o privire curioasă, dar și plină de anticipație, s-a așezat cu grație pe marginea patului, pregătită să pătrundă în lumea misterioasă și plină de ironie a gândurilor bărbatului ei.
Dragul meu Jurnal,
Astăzi, așa cum fac în fiecare dimineață, am început ziua cu o doză sănătoasă de prostie umană. Ah, cât de dulce este să privești oamenii înainte să-și înceapă ritualul cotidian de a-și compromite propriul intelect!
Cu ochii atât de mari încât ar fi putut rivaliza cu cei ai unui bufnițe, a continuat să devoreze uimită cuvintele jurnalului, ca și cum ar fi citit rețeta secretă a unei prăjituri delicioase.
Într-o lume a absurdului neîngrădit și a logicilor pierdute în labirintul gândirii, să te trezești că ești o muscă poate fi precum a intra într-o aventură spectaculoasă, dar și periculoasă. În această arenă a zborului fără opreliști și a invaziei în teritoriul personal, există un colț întunecat și plin de frustrare – biroul șefului de post din comuna Dobitoacele, județul Cretinești.
Ah, da, să fiu o muscă în acea oază de “dezORDINE și inDISCIPLINĂ numită postul comunal de poliție! Să zbori nestingherit, să te plimbi pe fața șefului îngândurat și să-i sapi în minte, ca o mică conștiință înaripată. Dar așteaptă, nu cumva aceasta ar fi o mare provocare? Să te afli în preajma unui individ care se crede detentorul supremației intelectuale și al autorității absolute?
Cugetarea mea începe în momentul în care îl observ pe șeful meu, un exemplu perfect de lipsă de inteligență în uniformă. Cu fiecare decizie, parcă mă îndepărtează tot mai mult de credința în rațiunea umană. Încerc să-mi imaginez cum ar fi să fiu în locul său, să mă plimb pe holuri cu gândurile sale confuze și să încerc să înțeleg de ce diavolul a fost pus în acea poziție.
Dar hai să analizăm situația din punctul de vedere al unei muște pline de înțelepciune și sarcasm. În primul rând, să te confrunți cu un șef care are o inteligență cât să se uite la ploaie în timp ce încearcă să găsească soluții la problemele complexe ale societății este ca și cum ai încerca să înveți o pisică să facă acrobații. Pur și simplu, imposibil.
Apoi, să asculți ordinele sale absurde și să te abții să nu izbucnești în râs în fața lui este o provocare constantă. Cum poți să nu râzi când te roagă să aplici “tactici de intimidare” asupra unei plante de apartament suspecte de a fi o amenințare pentru ordinea publică?
Dar, ce să-i faci, așa este viața în postul comunal de poliție condus de Gâsconian Damnatu, un șef care are mai multe în comun cu o roabă decât cu un lider competent. Cugetarea mea ca muscă este una plină de ironie și amărăciune, dar și de satisfacția că măcar eu, o mică și neînsemnată creatură zburătoare, pot vedea absurdul în toată splendoarea sa și să-l comentez cu subtilitate în zborurile mele neîntrerupte.
Așa că, dragul meu Jurnal, încep să-mi pun întrebarea: cât de multă prostie poate cuprinde un singur om? Dar mai ales, cât de multă prostie sunt eu dispus să tolerez înainte să îmi plesnească creierii de la atâta absurditate?
Dacă vrei să descoperi ce aventuri nebune i-au agitat gândurile lui Coroian Palmescu, nu rata ocazia de a pătrunde în paginile cărții “ÎNTÂIUL DINTRE DOBITOCENI – COMUNA TE VREA PROST“. Te asigur că vei fi uimit de cât de mult adevăr se ascunde sub masca glumei!
*o lectură care te va face să te amuzi și să te gândești la realitățile amare din spatele umorului