Poezie – Șoapta lunii

Una dintre primele poezii scrise de mine, cândva, prin vara anului trecut. Dacă îți plac versurile, lasă-mi un comentariu cu părerea ta!

Poezia face parte din volumul “Cu sufletul în buzunar”, o ediție revizuită, aflată în curs de publicare


Haotic și lipsit de speranță,
Mă rup de lume și-n neant plutesc,
Căutând poate o altă viață,
Unde să merite să mai iubesc…

Plutesc pe nori purtați de vânt,
Spre departe, spre nicăieri,
Îmbrățișând în al meu gând,
Tot ce visam mai frumos ieri…

Simt stele pe-ai mei umeri dansând,
Șoptindu-mi să privesc spre lună,
O văd și mă trezesc întrebând,
De o avea ceva să-mi spună…

“Nu crede că trebuie să primești,
La schimb cât meriți sau ai oferit”,
O aud grăindu-mi ca din povești,
Având glasul pierdut, abia șoptit…

“Nimic nu te teme să înfrunți,
E ceva sigur ce așteaptă,
Să mai crezi în tine și să lupți!”,
A fost ultima lunii șoaptă…