Moș Crăciun, Făt-Frumos și capra
Luna decembrie este luna poveștilor, astfel încât v-am pregătit pentru luna viitoare o poveste…altfel, povestea lui “Făt-Frumos din corcoduș“. “O snoavă menită să te plaseze în inima satului autentic românesc, care se învârte în jurul unui singur personaj, al nostru Făt-Frumos din corcoduș, Burcea, un om cu puține talente, dar cu și mai puțină minte, așa cum ar zice toți sătenii“, după cum spune semnatara prefeței, scriitoarea Marina Costa.
Până atunci, vă delectez cu o poveste de Crăciun, pentru a vă introduce deja în magia acelei perioade.
POVESTE DE CRĂCIUN
– A fost odată, o altă capră, numa’ una la părinți, da’ mai avea doi frați care era iezi. Și-acuma, cu ei laolaltă, erau trei, de-aia îi zice capra cu doi iezi. Și-a trimis-o mă-sa să ducă de-ale gurii lu’ mă-sa mare, da’ nu mai ajunse, că dădui io de ea, colo, lângă pogonu’ ‘cela de porumb, de lângă pădure, și-o luai acasă. Ziceam s-o țiu până la bătrânețe, da’ intră rusu’ la mine-n bătătură și o luă cu el. Ea a zbierat, săraca, da’ ce era să fac? Zi tu, Sico, ce era să fac? zise Burcea oftând din greu, aplecat asupra caprei, pe care o luă cu el în tinda casei, vezi Doamne, să se încălzească și ea lângă sobă.
– Ho, ho, ho, ho, se auzi dintr-odată de undeva de afară.
Burcea se ridică de pe scăunel, scoase capul pe ușă și se uită roată împrejur. Nevăzând pe nimeni, intră înapoi în casă.
– Ho, ho, ho, ho, se auzi din nou, ceea ce l-a determinat să iasă pe prispă și să strige:
– Da’ care ești acolo?
– Sunt eu, Moșul!
– D’apăi, care moș, că e mulți aicea, la noi în sat! Da’ unde ești, că nici nu te văz!
– Moșul, sunt Moșul ăla care aduce daruri copiilor de-au fost cuminți! Sunt aicea, sus, pe casă, vrusei să intru pe coș, da’ nu încăpui!
– Moșule, tu ești? zise Burcea, în vreme ce coborî de pe prispă și își întinse gâtul să privească sus, pe casă.
– N-auziși că eu?
– D’apăi, tu ești ăla cu nuiaua său ălălalt, care n-a trecut niciodată pe la mine?
– Păi venii acuma, n-auzi? Sau ești fudul de urechi? răspunse vocea de sus, de pe casă.
Burcea începu a țopăi fericit prin zăpadă și zise:
– D’apăi, e de bine, veniși să-mi aduci!
– Da’ de unde, răspunse vocea, iaca că venii să-ți iau!
Burcea se opri brusc din țopăit, se scărpină în creștetul capului și răspunse:
– D’apăi, cum vine asta? Da’ ce să-mi iei?
– Capra! se auzi iarăși vocea de deasupra.
– Capra, zici? răspunse Burcea speriat, ducându-și mâna la gură, a spaimă. Da’ de ce s-o iei, că n-a făcut nimica!
Nu se mai auzi niciun răspuns, niciun zgomot, numai un vânt aspru care trăgea copacii de urechile și așa înghețate bocnă.
– Moșule! strigă Burcea din toți rărunchii, uitându-se speriat în toate părțile. Da’ de ce nu mai zici nimica, da’ unde te-ai băgat?
– Ho, ho, ho, ho, se auzi dintr-odată, mai tare și mai răsunător. Burcea se sperie atât de tare, încât căzu, ca o balegă, în zăpadă. Când ridică privirea spre înaltul Cerului, văzu o sanie trasă de capra lui, căreia Moșul îi pusese o pelerină roșie și un clopot mare, de gât.
– Capra mea, strigă Burcea, încercând a alerga prin zăpadă, dar împiedicându-se și căzând în genunchi. Moșule, dă-mi capra înapoi, ce fac io fără capră, de-acuma? continua să strige, ca un apucat.
– Ho, ho, ho, ho, mângâie-o pe cap și pune-ți o dorință, se auzi răspunsul din înaltul cerului, pe măsură ce sania se pierdea în zare, făcându-se tot mai mică.
– D’apăi, pun dorință, păi nu pun io? Da’ adă-mi și capra îndărăt! Îmi doresc ca toate fumeile alea, care e multe și toate mă vrea, să cumpere cartea “Făt-Frumos din corcoduș” și să râdă de mine! Sau cu mine, cum vrea ele, că e femei în gârlă și toate mă vrea!
– Ha, ha, ha, ha, fură ultimele vorbe ale Moșului pe care le mai auzi, înainte ca liniștea nopții să îl acopere și pe el, și întregul sat.
Citește continuarea AICI
* nuvela “Făt-Frumos din corcoduș” este disponibilă și poate fi comandată aici