Rahatul de câine la români

La români, “rahatul de câine” se pare că are un alt regim. Un nene din Bucuresti, isi exprima acum ceva timp pe facebook nemultumirea, revolta interioara si indignarea.

Nu putea înțelege cum doi politisti locali au indraznit intr-o dimineata, cand isi scosese și el, ca tot omul iubitor de animale cei doi patrupezi la plimbare, sa il intrebe tocmai pe el daca detine asupra sa o punguta cu care sa stranga dejectiile fiziologice lasate in urma, pe trotuar sau in parc, de cateii domniei sale!

Toți românii sunt cetățeni responsabili. Fiecare dintre ei in parte este de acord să se aplice legea, dar pe cat posibil începând cu urmatorul, nu cu el.

RAHATUL DE CÂINE ȘI MENTALITATEA MIORITICĂ

Cum domne, atata timp cat aia din Parlament fura, atata timp cat cutare politician este cercetat de DNA pentru coruptie, cand ala face trafic cu tigari, mai are oare vreo importanta ca tu, un cetatean oarecare, mai calci in rahatul cainelui domniei sale?

Strange rahatul de caine

Si ce daca mergi tu in parc cu copilasul iar acesta, jucandu-se cu lopatica in nisip, ia cu manuta acelasi rahat de care vorbeam si duce la gurita? Mai conteaza asta cand aia din Parlament fura?

De fapt, tot aia ar fi vinovati si pentru acestea de care vorbeam! Politicienii aia corupti sunt de vina ca eu nu am bun simt sau ca nu ma sterg la fund, sa imi fie cu iertare!

ILIESCU E DE VINĂ!

Imi amintesc, apropo de asta, cum la inceputul anilor ’90 obisnuiam sa iau un prieten cu mine si sa mergem, cu un reportofon la noi, aiurea pe strazi si sa intrebam lumea cine este responsabil pentru faptul ca in tara noastra s-au inmultit poliglotii.

Stiti care era raspunsul? Iliescu. El era vinovat. Asa si acum.

Ne place mereu sa ne raportam la tarile din vest. Dar numai atunci cand ne convine. Am vazut recent pe net o poza cu o actrita renumita din SUA care, in postura domnului nostru, s-a aplecat si a strans cu o bancnota de 20 de dolari mizeria lasata in urma de catelul ei.

Nu am vazut sa se fi plans ca de ce sa faca asta, atata timp cat Monica Lewinsky a dat proba orala in Biroul Oval de la Casa Alba…dar este vorba de mentalitate si multe altele la care nu ne place sa ne raportam…