Poezie – Fumul

Descoperă-mă un pic mai mult, citind interviul luat de Cătălina Pană

Dacă îți place poezia, lasă-mi un comentariu cu părerea ta.


Fumul gros spre nori s-a ridicat,
Înecând, parcă, văzduhul în ceață,
Ardea-ntre dealuri întregul sat,
Aprins chiar acum, când seara se lasă…

Prin bătături, dobitoace speriate,
Oameni mulți alergând pe ulițe, cu găleți,
La margine de șanț, găini leșinate,
Duhoarea fumului, peste-ale satului vieți…

Vetrele par ale iadului încins, cazane
Luminate de un foc purificator,
Numai Ion privea, fără niciun pic de cazne,
La fel arsese și el, mistuit de dor…

Își ridică, într-un final, capul din palme,
Își trece oftând o mână prin păr,
Iese afară, ascultă satul cum doarme,
În suflet, același neastâmpăr…

Ardea încă, dar numai la el în piept,
Și doar luna, satul încă lumina,
Și-a izgonit din minte gândul inept,
Numai din inimă, pe ea, nu putea…

09.05.2022

Află AICI despre volumele mele de poezii publicate