Râzi românește cu Făt-Frumos din corcoduș!

În prima mea scriere în proză, romanul biografic “Ghiță – Povestea unei vieți“, dedicat atât memoriei bunicului meu matern cât și farmecului aparte al simplității vieții de la țară de odinioară, își face apariția la un moment dat un personaj fictiv, Burcea. L-am introdus pe acesta în unele dintre povestirile auzite de la bunici în copilărie și care mă amuzau foarte mult, la momentul respectiv. Un fel de “prostul satului”, pentru a rămâne în atmosferă.

Ei bine, m-am gândit ulterior să îi dedic propria poveste, ceea ce a condus la nașterea nuvelei “Făt-Frumos din corcoduș”, pe care am reușit, în cele din urmă, să o public. Povestea unui Tândală modern, cum foarte potrivit l-a caracterizat scriitoarea Marina Costa, în prefața scrisă acestei opere, te va purta pe aripi de zâmbet în atmosfera sătească a mijlocului secolului XX. Am încercat să prezint într-o notă umoristică realități- unele dintre ele, dureroase- ale societății în care trăim, transpuse în viața rurală din urmă cu aproape un secol. Toate aceste “peripeții” ale lui Burcea, care te vor face cu siguranță să râzi… românește, au fost împletite cu lupta interioară a lui Iancu, soțul care descoperă ce fel de femeie este Leana, soția lui, pe care o iubea nebunește și care, tot ca o consecință a prostiei, reușește să distrugă tot ceea ce era atât de frumos între ei. Pentru că, se știe, o prostie, cât de mică ar părea, are puterea de a schimba ceva pentru totdeauna, de a face ca nimic să nu mai poată fi la fel ca înainte.

Pe final, redau impresiile de lectură ale beta-cititorilor.

“O snoavă menită să te plaseze în inima satului autentic românesc, unde omul deștept și plin de povețe este preotul satului. Aceasta nuvelă se învârte în jurul unui singur personaj, al nostru Făt-Frumos din corcoduș, Burcea, un om cu puține talente, dar cu și mai puțină minte, așa cum ar zice toți sătenii. Un om cu o impresie total greșită despre propria-i persoană, ale cărui pozne îl țin în atenția tuturor sătenilor.
Autenticitatea lecturii este dată în special de limbajul autohton, dar și prin prezentarea episodică a unor obiceiuri des întâlnite la țară. Morala: Dintre toate neajunsurile lumii, prostia este cea fără de leac. O lectură ușoară, scurtă, condimentată cu un umor nebun, menită să îți ofere pauza binemeritată de la rutina zilnică.” (Monica Cerchezeanu)

“Făt frumos din corcoduș” îți va pune instant în colțul gurii un zâmbet ștrengar, pe măsură ce te va prinde în această poveste cu năbădăi. Vei descoperi un umor deloc forțat, ipostazele în care sunt puse personajele fiind verosimile și cumva clasice pentru o comunitate restrânsă dintr-un sat în care fiecare are treaba lui și treaba altuia (că românul mereu a fost zelos). Te vor amuza prostia craiului, nevoile femeii sau superstițiile sătenilor și vei cunoaște, în același timp, înțelepciunea preotului.” (Amalia Ioana)

“O poveste spusă altfel, într-o notă umoristică, dar care dezvăluie probleme actuale ale societății, prin prisma personajelor atent construite. Modul în care “prostia omenească” interferează cu alegerile personale, poate avea consecințe grave, uneori. Personajul central, Burcea, reușește să intre în tot felul de situații deloc plăcute pentru cei din jurul lui, dar care vor face cititorii să se amuze copios. Am apreciat detaliile psihologice ale unor scene și faptul că autorul a dozat perfect umorul, păstrând echilibrul acțiunii.” (Geanina Soare)

,,Făt-Frumos din corcoduș” este o confesiune sinceră, o imagine reală a modului în care decurge viața oamenilor simpli. Diferite întâmplări și evenimente sunt relatate cu umor sau ironizate, tocmai pentru a evidenția greșelile celorlalți. Amuzante și interesante, aceste relatări nu au cum să nu îți stârnească râsul. Chiar dacă nimic din ceea ce se petrece în cuprinsul nuvelei nu trădează tradiționalismul, ba cutumele și obiceiurile sunt respectate cu sfințenie, opera are un farmec aparte cu care ne învăluie încă de la primele pagini. Comicul nu lipsește de nicăieri, rămâne constant în fiecare capitol.” (Andreea Pop)
Citește aici recenzia detaliată a Andreei.

Dacă am reușit să îți stârnesc interesul și pofta de un râs neaoș, de-al nostru, comandă cartea de aici

Făt-Frumos din corcoduș